Consiliul Judeţean Satu Mare a donat un aparat medical de 150.000 de euro celor din Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2012 Spitalul Judeţean din Satu Mare era al doilea din România care avea o pompă extracorporală, respectiv o inimă şi plămâni artificiali, dar nu a fost fololosită, după ce înfiinţarea unei secţii de chirurgie cardiovasculară a dat greş.

Miercuri, la Oradea, în cadrul unei conferinţe de presă, Preşedintele CJ Bihor a anunţat faptul că a primit de la vecinii din Satu Mare, respectiv de la Spitalul Judeţean şi implicit Consiliul Judeţean, aparatură medicală, cu titlu de donaţie, în valoare de 150.000 de euro. Este vorba de o pompă extracorporală folosită în cadrul intervenţiilor pe cord deschis. Pompa preia rolul plămânilor şi a inimii, reprezentând aceste organe în formă artificială. 

Judeşul Satu Mare era, în anul 2012, localitatea cu a doua unitate spitalicească din România, care deţinea o astfel de dotare medicală. Aceasta a fost achiziţionată în procesul de înfiinţare a unei secţii de chirurgie cardiovasculară, dar această secţie nu s-a concretizat în timp din lipsă de personal. 

În urma acestei donaţii, secţia de chirurgie cardiovasculară a spitalului din Oradea are toate elementele necesare începerii intervenţiilor pe cord, prima urmând să aibă loc cel mai probabil în luna septembrie.

În tot acest timp, ONG-urile din Satu Mare fac donaţii de zeci de mii de euro anual către diferite secţii ale Spitalului Judeţean, fiind vorba de aparatură necesară derulării activităţii în parametrii optimi. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite