Consilierul vicepremierului Daniel Constantin garanta blocarea anchetelor DNA la Restituirea Proprietăţilor

Consilierul vicepremierului Daniel Constantin garanta blocarea anchetelor DNA la Restituirea Proprietăţilor

Daniel Bran a fost arestat preventiv pentru 29 de zile după care a fost eliberat  FOTO facebook.com

Daniel Bran, fostul consilier al vicepremierului Daniel Constantin (PC), se lăuda că poate bloca o anchetă a procurorilor DNA care investigau corupţia de la ANRP. Potrivit intercepărilor, consilierul lui Daniel Constantin şi-a asumat rolul de „garant” al operaţiunii prin care dosarul lui Cătălin Dumitru, fost vicepreşedinte al agenţiei, urma să fie clasat.

Cel care îi dădea şpaga, Cătălin Dumitru, a fost vicepreşedinte ANRP în perioada 23 iulie 2012 - 11 septembrie 2013. Anterior, el ocupase funcţia de lider al filialei PC Teleorman. Cu ocazia şedinţelor de partid, Dumitru l-a cunoscut pe Bran. La câteva luni după ce Dumitru a fost numit în funcţie, Bran l-a vizitat pe acesta la birou şi l-a rugat să-l ajute într-un dosar de despăgubire. Era vorba de cazul afaceristului sătmărean Michael Mureşan, care avea un dosar la ANRP, în care cerea suma de 5,2 milioane de euro.

Evenimentul Zilei” prezintă detalii inedite din rechizitoriul DNA, prin care Bran a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. În iulie - august 2013, procurorii DNA Oradea investigau despăgubirea dubioasă şi au început ancheta pentru abuz în serviciu împotriva lui Dumitru. În acea fază a anchetei, procurorii DNA nu ştiau de şpăgile de sute de mii de euro date de Mureşan. Jurnaliştii de la evz.ro mai scriu că în august 2013, Bran s-a dus acasă la Dumitru şi i-a transmis că „poate rezolva problema”. El i-a dat cartea de vizită a unui avocat din Satu- Mare, despre care a spus că este prieten cu procurorul DNA care instrumenta cazul. Dumitru a povestit că întâlnirea cu avocatul sătmărean a avut loc, de frica interceptărilor, într-un bazin de apă termală, într-un centru de agrement de lângă Satu Mare.

În rechizitoriu apare negru pe alb că Dumitru a fost învăţat să-şi cumpere un telefon şi o cartelă pe care să le folosească doar pentru această problemă. Bran s-a întâlnit de mai multe ori cu Dumitru, în Bucureşti, şi i-a explicat care este preţul: 400.000 de euro. Dacă ar da banii, ancheta ar fi închisă automat. „Venii ca să vorbesc cu tine, că am numai probleme pe la serviciu şi nu ştiu când să ajung la oamenii ăştia, la...”, se ruga Dumitru. „Când vreţi! Tu-mi zici... îmi spui! Dacă vrei, mergem la noapte!”, spunea Bran, citat de evz.ro.

Potrivit intercepărilor ambientale şi telefonice, consilierul lui Daniel Constantin şi-a asumat rolul de „garant” al operaţiunii prin care dosarul lui Dumitru urma să fie clasat.

În acest dosar, Daniel-Marin Bran, fostul consilier al lui Daniel Constantin, a fost trimis în judecată de procurorii DNA luna trecută, dar a fost eliberat 30 de zile mai târziu. În urmă cu o săptămână, procurorii DNA au extins ancheta şi asupra lui Michael Mureşan, Dumitru Cătălin şi a fiului acestuia, Cătălin- Alexandru Dumitru Rădulescu. Toţi cei implicaţi - mituitori, mituţi şi intermediari - au fost arestaţi preventiv. Cele mai grave acuzaţii DNA sunt de spălare de bani, dare şi luare de mită, cumpărare de influenţă şi falsuri.

Vă recomandăm şi

Daniel Bran, fost consilier al ministrului Agriculturii, este cercetat de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpatul Daniel Bran, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani.  Potrivit DNA, acesta a pretins şi primit de la o persoană, titular al unui drept litigios, suma de 500.000 euro, în schimbul unor favoruri.

Daniel Bran este acuzat că a cerut 400.000 euro de la un fost vicepreşedinte ANRP, pentru a rezolva un dosar DNA

Un om de afaceri din Satu Mare a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, după ce ar fi acceptat să primească 400.000 de euro de la un fost vicepreşedinte al ANRP, căruia i-ar fi promis că poate interveni la DNA Oradea în legătură cu un dosar în care cei doi sunt cercetaţi.

Daniel Bran a fost arestat pentru 29 de zile. Afaceristul este cercetat pentru că ar fi primit 500.000 euro, în schimbul urgentării unei despăgubiri

Sătmăreanul Daniel Bran, fost consilier al ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, a fost arestat astăzi pentru 29 de zile printr-o decizie a Curţii de Apel Oradea. Afaceristul este acuzat de DNA că a cerut o mită de 500.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul ANPR pentru acordarea unei despăgubiri de 5 milioane de euro.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: