Consilier local sătmărean, membru PSD, prins cu un plic de cocaină asupra sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO PresaSM
FOTO PresaSM

Poliţiştii din Negreşti Oaş şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, au făcut un control în Negreşti Oaş, Vama şi Bixad. Printre cei opriţi, a fost un şofer de 26 de ani care consumase cocaină. În aceeaşi maşină se afla şi un consilier local PSD, asupra căruia a fost găsit un pliculeţ de cocaină.

Potrivit PresaSM, este vorba de un consilierul local din oraşul Negreşti-Oaş, judeţul Satu Mare, membru al PSD. Acesta riscă acum să-şi piardă mandatul, ţinând cont că este vorba de un drog de mare risc, cocaina, iar deţinerea acestei substanţe în vederea consumului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

În cauză s-a deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa unor substanţe interzise, respectiv deţinere de droguri.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au legitimat în total peste 80 de persoane fiind oprite pentru control aproximativ 70 de autovehicule. Cu acest prilej, oamenii legii au constatat în flagrant delict trei infracţiuni la regimul rutier, din care o infracţiune de conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi două infracţiuni de conducerea unui autovehicul sub influenţa altor substanţe.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Membru AUR depistat cu droguri asupra sa în Parlament. George Simion: „Nu va fi propunerea noastră pentru premier“

Afganistanul este cel mai mare producător mondial de opiu. Cât câştigă talibanii şi unde ajung drogurile

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite