Confesiunea profesoarei din Satu Mare care a luat 10 la „scris“, dar a picat examenul pentru directori în şcoli: „Am ajuns la mâna a doi domni din primărie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cazul renunţării unui candidat la post sa a căderii examenului, posturile de director de şcoală sunt ocupate prin numiri politice. Primarii şi consilierii locali apelează la diverse metode pentru a se impune în faţa candidaţilor nedoriţi.

Sistemul de învăţământ trebuia să cunoască în această toamnă o revoluţie, un nou mod de a fi condus, după ce toţi cei care au considerat că sunt suficienţi de buni pentru a fi directori au fost nevoiţi să susţină examenul pregătit de minister. Unul din scopurile acestui examen a fost acela de depolitizare a sistemului de învăţământ, dar realitatea ne demonstrează că s-au găsit metode ca tot factorul politic să fie cel decisiv.

În judeţul Satu Mare a existat o singură persoană care a obţinut nota 10 la examenul scris pentru postul de director, aceasta optând pentru posturile de director de la Pişcolt şi Andrid. Este vorba de Diana Duţescu, o persoană cu 17 ani vechime în sistemul de învăţământ, din care ultimii patru petrecuţi în funcţia de director al şcolii din localitatea Pişcolt. Aceasta s-a pregătit pentru proba scrisă şi a avut şi inspiraţia de moment pentru a răspunde la unele întrebări.

„ Am emoţii însă şi pentru probele care urmează, fiindcă am un contracandidat care e susţinut de domnul primar şi de către comisie. Ca urmare, până a depins de mine a fost bine,acum, când ajung la mâna altora, sperăm.”, declara Diana Duţescu după proba scrisă a examenului.

Frica ei s-a materializat la proba de interviu a examenului de director. După ce a obţinut punctajul maxim la proba de prezentare a CV-ului, unde a luat 45 de puncte din tot atâtea posibile pentru cineva fără doctorat, Diana Duţescu s-a prezentat în faţa comisiei pentru interviu

 „Am ajuns la mâna a doi domni din primărie, care din dorinţa de a mă subclasa, mi-au dat nota 5, notă de care aveau nevoie pentru a-mi scădea media suficient de mult pentru a mă situa pe locul doi, după contracandidata mea, cu 1,70 puncte diferenţă. De remarcat e faptul că inspectorul de specialitate în management mi-a dat nota 9.80, iar ceilalţi doi membri nota 9, respectiv 10”, explică Diana Duţescu.

Primarul comunei, Cosmin Varga afirmă că şi Diana Duţescu are membrii din familie angajaţi la primăriei, la fel cum are şi contracandidataei, Erdei Liana, iar referitor la decizia celor doi, reprezentantul primăriei şi al Consiliului Local, acesta afirmăcă au notat după propria conştiinţă.

„Din câte ştiu eu, întrebările au fost aceleaşi pentru ambele candidate. Ei au notat cum au considerat”, a afirmat Cosmin Varga

Femeia doreşte să depună contestaţie, demersul acesta sperând să îi aducă dreptatea.

„În cazul contestaţiei se vor desemna alţi doi reprezentanţi ai unei unităţi administrativ teritoriale, una la care nu a existat contestaţii şi alte două cadre didactice,la fel, de la o şcoală unde nu s-au făcut contestaţii. Acestora le va fi pusă la dispoziţie înregistrarea primului interviu susţinut de doamna Diana Duţescu, interviu pe baza căruia vor puncta. Notarea lor va rămâne definitivă”, explică inspectorul şcolar Călin Durla.

Cazul de implicare a politicului în examenul pentru posturile de director nu este singular. Dr. Daniel Sanislai s-a înscris în concurs pentru trei şcoli, mai exact din localităţile Pomi, Bârsăul de Sus şi Poiana Codrului. La două dintre acestea a avut contracandidat. El a fost cel care a obţinut nota cea mai mare, atât la proba scrisă cât şi la evaluarea CV-ului, împiedicându-l doar interviul să fie declarat director de şcoală.

De  mai bine de două săptămâni candidatul nu poate susţine interviul,pentru că, pe rând, comisiile din fiecare şcoală s-au întrunit incomplete, una dintre şcoli având chiar două tentative de examinare amânate din cauza lipsei unui membru.

image

Dr. Daniel Sanislai a susţinut examenul de director pentru trei şcoli, dar comisiile nu se întrunesc pentru interviu

„  Azi a reuşit să susţin interviul şi am trecut pentru Bârsău, după al cincilea interviu. Dar nu a fost aşa normal, pentru că în metodologie scrie că reprezentantul primăriei şi al Consiliului Local trebuie să aibă studii cel puţin egale cu ale candidatului. În cazul meu e mai greu pentru ca eu am doctorat şi primari cu doctorat nu prea sunt în ţară. De la inspector am primit nota 8 şi primarul mi-a dat nota 3,5. E clar că au interesele lor, să nu ajung eu director la şcoală, casă poată să îşi pună oamenii lor.”, afirmă dr. Daniel Sanislai

A fost nevoie de o sesizare din partea Inspectoratului Şcolar către primării ca acestea să ia mai în serios această probă şi să se mobilizeze pentru a organiza proba de interviu cu toţi cei care au fost aleşi să facă parte din comisie. Prima comisie, cea de la Bârsău, a reuşit să facă acest lucru, urmând să se întrunească din nou şi celelalte două. Candidatul e hotărât să nu se dea bătut până nu va fi admis la toate cele trei instituţii de învăţământ ca mai apoi el să decidă unde va fi director în următorii patru ani.

În judeţul Satu Mare au fost disponibile 178 de posturi de directori şi directori adjuncţi, dar au promovat examenul scris doar 135 de candidaţi. În restul unităţilor de învăţământ, dar şi acolo unde candidaţii nu întrunesc numărul de puncte minime la probele de evaluare a cv-ului şi interviu, posturile se vor ocupa prin delegare de sarcini, făcută de Inspectoratul Şcolar la recomandarea primăriilor, mai exact posturile de director vor fi ocupate politic. În acest fel demersul Ministerului Educaţie îşi găseşte aplicare doar pentru o parte din instituţiile de învăţământ, la restul mergându-se pe vechiul sistem de numiri politice. 

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite