Cheia succesului unui designer român cu mare priză la public. De la rochii de mireasă la rochiile mamă-fiică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua colecţie le este dedicată mamelor şi fiicelor. Sursa Foto: Facebook Lana by Ioana Călin
Noua colecţie le este dedicată mamelor şi fiicelor. Sursa Foto: Facebook Lana by Ioana Călin

Sătmăreanca Ioana Călin a dat viaţă visurilor a mii de mirese, iar frumuseţea rochiilor create de ea este apreciată şi peste hotare. A fost desemnată în repetate rânduri „Cea mai bună creatoare de rochii de mireasă din România”, iar recent a câştigat premiul pentru „Cel mai bun proiect fashion mamă-fiică” 2020.

Este unul dintre cei mai renumiţi designeri de rochii de mireasă din Europa, realizând până acum câteva mii. Nu puţine au fost tinerele care au străbătut mii de kilometri doar pentru a se asigura că în cea mai importantă zi din viaţa lor vor purta una dintre creaţiile Ioanei Călin. 

Devotamentul şi iubirea faţă de frumos i-au adus astfel designerului aprecieri şi o poveste frumoasă, care cunoaşte noi culmi de la an la an. 

Prima rochia creată de marele designer a fost propria rochie de mireasă. Au urmat apoi rochiile prietenelor sale, iar în cele din urmă, din pasiune s-a născut o afacere, o carieră. Acum, pe lângă atelierul din Satu Mare, Ioana are şi un magazin de rochii de mireasă în Roma, Italia. 

„Magazinul, ”L'atelier del sogno”, am reuşit să îl deschid cu ajutorul unei foste cliente. Acum câţiva ani i-am realizat rochia de mireasă, între noi legându-se şi o prietenie. Avem probe cu mirese de acolo, iar visul meu nu se opreşte aici. Îmi doresc ca acesta să fie doar începutul şi îmi doresc să ajung şi în alte oraşe mari sau chiar metropole”, mărturiseşte Ioana.

La 10 ani după crearea primei rochii, Ioana a început să îşi îndrepte atenţia şi înspre altfel de colecţii, şi anume cele dedicate micilor prinţese. În timp ce era însărcinată cu fetiţa sa, Lana, Ioana a început să realizeze seturi de rochiţe mamă-fiică, axându-se foarte mult pe rochiile de botez, iar în perioada stării de urgenţă aceasta a reuşit să îi dedice mai mult timp noului proiect. De altfel, prima rochiţă pentru fetiţe a ajuns la Eva Măruţă, fiica celebrei cântăreţe Andra Măruţă. 

ioana clin

Ioana a obţinut premiul pentru ”Cel mai bun proiect fashion mamă - fiică” 2020Sursă Foto: Ioana Călin

Noua colecţie, ”Lana by Ioana Călin”, îi este dedicată muzei sale, Lana. Cu ajutorul noilor creaţii, Ioana are de gând să cuprindă momentele cheie din viaţa unei femei, începând de la botez. Recent, aceasta a obţinut şi primul premiu cu această colecţie în cadrul Galei Performanţei & Excelenţei 2020, şi anume: premiul pentru ”Cel mai bun proiect fashion mamă - fiică” 2020. Evenimentul a avut loc în 8 octombrie,la Casa Vlasia din Ilfov. ”Am fost foarte emoţionată, prima prezentare cu rochii pentru fetiţe am avut-o chiar în timp ce eram însărcinată cu Lana. Acum avem foarte multe comenzi venite din ţară, în special din Bucureşti, lucru care mă bucură enorm”, spune designerul.

Proiectul ”Lana by Ioana Călin” nu se va opri însă aici. Pe lângă rochiţe, designerul a început să realizeze şi trusouri pentru botez, personalizate. Primele comenzi deja au apărut, venind din Italia şi Franţa. ”Acest proiect înseamnă mai mult decât rochiţe, e tot ce înseamnă viaţă şi frumos. În următoarea perioadă va continua să crească, eu am idei bine creionate despre care voi discuta la momentul potrivit. 

Cu toate că noua linie de rochii este în plină ascensiune, Ioana promite că rochiile de mireasă nu vor fi lăsate la o parte. Urmează ca în decembrie designerul să lanseze o nouă colecţie de rochii pentru viitoarele mirese. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Rochia de mireasă uriaşă realizată de un designer român. Ce greutate are creaţia care va fi vândută exclusiv în Dubai

Cum a ajuns designer vestimentar de succes o tânără modestă din Craiova

Satu Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite