Câte 100 de cărţi pentru 100 de biblioteci de la ţară. Proiectul ambiţios pus la cale de doi tineri din Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Spătar şi Adrian Caraba
Mircea Spătar şi Adrian Caraba

Cu ambiţie şi perseverenţă se realizează cele mai frumoase proiecte. Asta ne învaţă doi tineri din Satu Mare care după ce au pus pe picioare un proiect dedicat pasionaţilor de călătorii, s-au decis să se implice şi în problemele care ţin de componenţa socială.

Mircea Spătar şi Adrian Caraba au pornit în urmă cu câteva luni pe un drum aventuros, dar care avea să le aducă numai satisfacţii. Pasionaţi de călătorii dar şi de locurile frumoase din ţara noastră, cei doi tineri au luat la pas judeţul Maramureş pentru început, pentru a cunoaşte locurile care în reţelele de socializare nu se văd atât de des. 

Proiectul lor intitulat „Cabane şi pensiuni” s-a născut după ce cei doi bărbaţi şi-au dat seama că locaţiile frumoase nu se bucură de o promovare pe măsură.

„Ideea a luat naştere in iulie când am dorit să căutam nişte cabane pentru sărbători pe care să le achităm şi să le promovăm mai departe. Am ajuns la nişte locaţii minunate despre care am constatat că fie nu prea au promovare, fie o promovare prea slabă pentru potenţialul lor. Împreună cu Adi am decis să căutam locaţii deosebite pe care să le punem la un loc pe un site”, mărturiseşte Mircea.

Au luat satele la pas

În doar câteva luni proiectul celor doi tineri s-a bucurat de un succes ieşit din comun, iar lucru acesta s-a datorat eforturilor depuse. Aceştia nu au mizat pe internet în găsirea locaţiilor, şi fără să stea prea mult pe gânduri s-au urcat în maşini şi au luat satele maramureşene la pas, întrebând din poartă în poartă de unităţi de cazare. Nu a trecut mult timp până când cei doi au început să fie contactaţi de către proprietari nu doar din Maramureş, ci şi din celelalte zone ale ţării.

În prezent, tinerii au în administrare peste 30 de locaţii, iar în cele 3 luni de când s-au apucat de treabă peste 500 de pasionaţi de călătorii au ajuns în locaţiile promovate de ei. Cum succesul a fost răsunător, perseverenţi din fire, Mircea şi Adrian au decis să nu se oprească doar la atât. Şi-au dorit să lase o amprentă în comunitate, iar de la o discuţie amicală între cei doi s-a ajuns la un proiect social de mare amploare: dotarea a 100 de biblioteci din 100 de şcoli din România cu câte 100 de cărţi noi. 

Vor să doteze 100 de biblioteci cu câte 100 de cărţi 

Adrian este jurnalist de meserie, iar lipsurile sistemului educaţional nu i-au fost străine. Totuşi, ultimele luni în care a străbătut satele la pas l-au făcut să înţeleagă şi mai bine care sunt nevoile şcolilor din mediul rural. 

„Înainte de începerea şcolii noi oricum ne-am organizat să facem ghiozdane pentru elevii care provin din medii defavorizate. Totuşi, ne-am gândit că e perioada în care oricum mulţi oameni fac donaţii iar aceste ghiozdane reprezintă o soluţie doar pe termen scurt. Atunci ne-am întrebat ce am putea face pentru a avea un impact pe termen lung, şi ne-am dat seama că sunt multe şcoli care nu au bibliotecă. Asta desigur, după ce am văzut şi diverse reportaje cu câte şcoli micuţe există în România. Atunci ne-am gândit că dacă chiar ne dorim să susţinem într-un fel sau altul educaţia pe termen lung trebuie să facem o bibliotecă. Şi noi ca să ajungem unde am ajuns şi ce am ajuns am citit cărţi. Şi nu una, nu două”, povesteşte Adrian.

Pentru început, cei doi tineri vor ca din următoarele închirieri de cabane şi pensiuni să doteze ei singuri prima bibliotecă cu 100 de cărţi, urmând ca restul de 99 să le facă cu sprijinul oamenilor care vor dori să doneze bani dar şi al partenerilor. Titlurile cărţilor au fost stabilite de comun acord cu bibliotecarii, Adrian şi Mircea dorind ca toate cărţile să fie achiziţionate noi. În funcţie de nevoile fiecărei şcoli, reprezentanţii instituţiilor au stabilit 60 de titluri, iar celelalte 40 de titluri au fost stabilite de cei doi tineri. 

Dotarea unei biblioteci costă între 500 şi 1.000 euro

„Ne dorim să dăm înapoi măcar o parte din ce ne oferă nouă societatea. Asta ni se pare o chestie bun simţ. Noi fiind în mediul antreprenorial ştim că dacă alţi tineri nu se vor pregăti pentru acest mediu pe viitor, cu toţii vom avea de pierdut. Cele 40 de titluri ne dorim să facem ”out of the box” cum s-ar spune în ceea ce priveşte o bibliotecă normală şcolară. Ne dorim să existe cărţi de marketing, dezvoltare personală sau diverse bibliografii precum cea a lui Elon Musk sau Mark Zuckerberg. Cărţi care să fie dincolo de materia şcolară, ceva pentru ”şcoala vieţii” ca să fac aşa o glumă”, a adăugat Adrian.

Cei doi antreprenori speră ca până de Crăciun să aibă bucuria de a avea dotată prima bibliotecă chiar de către ei. Pentru a reuşi să termine achiziţionarea cărţilor pentru toate cele 100 de biblioteci, aceştia ar trebui să doteze 10 biblioteci pe lună. Preţul estimat pentru achiziţionarea a 100 de cărţi se ridică între sumele de 500 - 1.000 de euro. 

Vă recomandăm să mai citiţi şi:

A înfiinţat o bibliotecă cu 5.000 de volume în casa bătrânească şi a pus-o la dispoziţia întregului sat

Setea de România care a sorbit Oceanul. Biblioteca lui Les Lutic din Boian, simbol al românilor din Canada. „Întotdeauna veţi avea un sprijin în noi, cei de acasă“

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite