Bilanţ după sărbători: Patru accidente de circulaţie. Unul a avut urmări tragice, soldându-se cu moartea unui pieton

Bilanţ după sărbători: Patru accidente de circulaţie. Unul a avut urmări tragice, soldându-se cu moartea unui pieton

Urmările unui accident produs luni seara a avut urmări tragice   FOTO  arhivă

Poliţiştii rutieri au intervenit de sărbători la patru accidente rutiere. Unul dintre ele a avut urmări tragice, soldându-se cu moartea unui pieton care a fost lovit în plin de un autoturism, deplasându-se neregulamentar pe partea dreaptă a carosabilului.

Luni seara, în jurul orei 23.00, la ieşirea din municipiul Satu Mare spre Carei s-a produs un accident mortal de circulaţie. Poliţiştii rutieri sătmăreni s-au deplasat de urgenţă la faţa locului şi au stabilit împrejurările în care s-a produs evenimentul, un pensionar în vârstă de 65 de ani, care, în calitate de pieton, se deplasa neregulamentar pe partea dreaptă a carosabilului, fără a purta îmbracăminte cu elemente reflectorizante, a fost accidentat de un autoturism marca Ford condus de un tânăr de 26 de ani.

Urmările accidentului au fost tragice , pietonul a decedat. Autoturismul se deplasa din direcţia Satu Mare în direcţia Carei , iar pietonul se deplasa în aceiaşi direcţie . Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Poliţiştii au mai intervnit şi la un accident produs pe raza localităţii Agrişul Nou, unde un copil de cinci anişori, din Micula , fiind lăsat nesupravegheat, a traversat partea carosabilă prin loc nepermis şi fără să se asigure a fost accidentat de un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 23 de ani. Minorul a fost rănit uşor.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: