Bacalaureat 2017 Satu Mare, la final: „ Nu suntem noi chiar aşa deştepţi, ne-au dat foarte uşor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii consideră că se urmăreşte ca un număr cât mai mare de absolvenţi să treacă examenul de bacalaureat, acesta fiind motiv pentru care subiectele sunt tot mai uşoare de la an la an.

Cea de-a treia probă a examenului de Bacalaureat a luat sfârşit şi odată cu ea şi stresul elevilor, acum râmânându-le doar emoţiile şi nerăbdarea aflării notelor şi mediei de la examen.

La centrul de testare de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” a fost încântare mare după ultima probă de bacalaureat. Elevii au ieşit de la examen cu zâmbetul pe buze, semn că subiectul a fost unul accesibil.

„Am dat la informatică, am ştiut, am rezolvat tot subiectul”, afirmă un elev în discuţie cu profesorul său.

„La punctul al treilea nu era nevoie de matrice, deci nu aveai ce să greşeşti sau să te încurci”, îl completează profesorul.

„Eu am dat la biologie, a fost un subiect uşor şi cred că m-am descurcat destul de bine. La biologie voi lua cu siguranţă peste 9. La Matematică sper să iau un 10, rămâne să văd cât voi lua la Română. Pentru facultate am nevoie doar de 20% din media bacului”, afirmă una din eleve.

Faptul că subiectul a fost unul accesibil este confirmat şi de către o colegă de a ei, care a susţinut proba la anatomie.

„A fost mai uşor decât mă aşteptam. Eu am dat la simulare la chimie şi pe urmă am zis să dau la bac totuşi din anatomie, mi se părea mai uşor şi aşa a şi fost. Sincer, subiectul acesta îl puteai face chiar dacă te-ai pregătit doar o săptămâna la bac”, afirmă eleva.

Cei care au dat bacalaureatul anul acesta şi care s-au documentat cu privire la subiectele din anii anteriori, consideră că cei care au realizat subiectele le-au întins o mână de ajutor, dându-le spre rezolvare subiecte extrem de uşoare, ei observând o scădere a gradului de dificultate a examenului de la an la an.

„Chiar a fost foarte uşor, şi faţă de simulare şi faţă de anii anteriori” afirmă elevii într-o discuţie.

„Nu suntem noi chiar aşa deştepţi, dacă luăm toţi din liceu bacul, ne dau ăştia subiecte uşoare, să treacă toată lumea”, îi răspunde un alt elev.

Un a treilea vine cu completarea: „Se urmăreşte să fie cât mai puţini cei care cad la nivel naţional, de aceea ne dă aşa uşor. Să nu mai avem procentele alea penibile”.

Elevii îşi vor afla nota finală săptămâna viitoare miercuri, zi în care vor putea şi să depună eventualele contestaţii.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite