Aparat care analizează comportamentul uman, inventat de un psihiatru român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihiatria a interferat cu cibernetica pentru prima dată în anul 1971, o dată cu primul aparat inventat de doctorul Virgil Enătescu, care măsura diferite comportamente şi le transpunea în ecuaţii matematice.

La ora actuală, în domeniul ştiinţei, multidisciplinaritatea este atotprezentă. Nu există discipline care să nu interfereze între ele pentru rezolvarea unor probleme sau pentru evoluţia la nivelul următor. Unul dintre cei care a pus bazeze interconectării ştiinţelor în folosul omenirii a fost doctorul academician Virgil Enătescu, cel care a creat primele computere folosite în psihiatrie şi în analiza psihiatrică a oamenilor.

„În 1971 am realizat primul aparat, foarte greu a fost priceput şi de cei care mi-au brevetat invenţia, eu am construit prototipuri şi abia pe urmă le-au brevetat pentru că nici ei nu le înţelegeau. Şi pentru mine era o bucurie pentru că însemna că am prioritate. Pentru ei era dificil că nu aveau termene de comparaţie. Atunci am inventat un grup de aparate mai larg care să poată prelua scrisul să îl analize, mersul, vocea, gesturile, erau o grămadă de lucruri care s-au adunat toate şi care permitea să bagi criteriile de comportament ale omului, să le bagi în calculator şi să le matematizezi. Eu am băgat comportamentul uman, pe parametrii fizici, disecaţi şi am făcut modele matematice şi asta a fost foarte impresionant pentru lumea medicală psihiatrică”, afirmă doctorul psihiatru Virgil Enătescu

Acesta aparat a ajuns şi la Convenţia Mondială de Psihiatrie de la Hawai din anii 70, locul din care a început să capete o expansiune mondială prin interesul pe care l-au manifestat toţi psihiatrii acelor vremuri. Aparatul a fost an după an îmbunătăţit şi mulţi chiar l-au modificat, dar într-o variantă mult mai scumpă şi greu accesibilă. În prezent acest program nu este aliniat la ultima generaţie de calculatoare, dar acesta este un deziderat al academicianului Virgil Enătescu.

 „Alte aparate de acest tip există, dar sunt foarte complicate şi foarte scumpe, eu am făcut una mai ieftină şi mai precisă şi mult mai eficientă. Între ce a fost când am făcut eu şi ce avem acuma ca şi tehnologie e un salt uriaş. Eu am construit mai multe generaţii, ultimele nu sunt egale cu primele. Când am trimis prima lucrare la convenţia de psihiatrie lucram pe calculatoare Felix şi calculatoare independente 100. Acum se lucrează complet altfel”, admite academicianul.

Între timp lucrurile au evoluat, dar cu toate acestea aparatura medicală inventată de doctorul Enătescu face faţă cu brio. Aceasta aduce o relaxare şi uşurare a muncii noilor psihiatri, care au la îndemână o paletă întreagă de ajutoare în exercitarea muncii.

„Acuma s-a modernizat psihiatria, s-au introdus o grămadă de teste, te ajută psihologul că face el multe măsuratori pe care se poate orienta pe urmă medicul psihiatru. Treaba cu aparatura asta ar trebui să o reiau ca să o fac la ultima generaţie şi să se facă o producţie, pentru că ar avea o trecere fantastică”, mai completează medicul.  

Doctorul Virgil Enătescu a semnat şapte cărţi şi monografii, peste 350 de articole ştiinţifice şi a participat la 140 de conferinţe interne şi internaţionale. Acesta are pe numele său opt brevete de invenţie şi două certificate de inovator. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite