Yoghinii se prind în cea de a doua spirală: Yang și se roagă intens la Dumnezeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 4.000 de yoghini care s-au adunat în stațiunea Băile Herculane se prind astăzi în Spirala Yang. Asta înseamnă că la ora 12.00, toți membrii Mișcării de Integrare în Absolut vor fi prezenți pe Platoul Coronini, unde în ciuda vremii nefavorabile, venerează necunoscutul. Potrivit programului de astăzi, spirala este urmată de meditație intensă și o rugăciune colectivă către Dumnezeu.

La polul opus, deși merg la biserică în mod constant și sunt foarte credincioși, localnicii apreciază ceea ce fac yoghinii și spun că odată cu spiralele lor descoperă o liniște inexplicabilă pe platoul unde aceștia meditează. “Nu înţeleg prea multe din ceea ce fac aceşti oameni, dar anul trecut, acolo sus, pe Platoul Coronini, am găsit o asemenea linişte şi civilizaţie ca în spiralele alea.

Eu merg săptămânal la biserică, dar am rămas tare impresionată de ceea ce am văzut acolo”, a adăugat localnica. “Am auzit că pe vremuri făceau tot felul de minuni, dar eu nu am văzut nimic. Mie mi se par nişte oameni deosebiţi”, a spus Trandafira Şandru, o localnică din Băile Herculane.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite