VIDEO Cine sunt hoţii de lemne care i-au atacat pe jurnaliştii Netflix. „Nu s-a sfiit să recunoască planul de a tăia pădurea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Episodul scos la iveală de ziarul Adevărul, săptămâna trecută, în care hoţii de lemne au încercat să-i intimideze pe realizatorii serialului Broken ce va putea fi urmărit pe Netflix, din 27 noiembrie, nu a rămas fără urmări.

Poliţiştii s-au autosesizat şi au început cercetările în acest caz.

"Având în vedere ştirile apărute în mass-media, din conţinutul cărora reiese că preşedintele ONG-ului Agent Green şi o echipă de filmare Netflix au fost implicaţi într-un eveniment în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, constând în faptul că lui şi persoanelor care îl însoţeau le-ar fi fost îngrădită libertatea de mişcare, prin tăierea unor arbori care le-au blocat deplasarea cu autovehiculul, poliţişti din cadrul IPJ Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc fapta şi luarea măsurilor legale. Precizăm faptul că, până la data publicării în mass-media a celor susmenţionate, la nivelul IPJ Gorj nu au fost înregistrate sesizări care să facă referire la aceste aspecte", ne-a transmis Biroul de Presă al IPJ Gorj.

Activistul de mediu Gabriel Păun, preşedintele Agent Green, cel care este protagonistul episodului filmat în România, a fost contactat de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj pentru depunerea unei declaraţii în acest caz.

Vă reamintim că reţeaua Netflix va difuza o mini-serie de anchete realizate în întreaga lume, sub titlul Broken, care au ca subiect costurile de mediu pe care le plătim cu toţii pentru fabricarea unor produse, în cele mai multe cazuri de proastă calitate. În România, jurnaliştii au venit să documenteze tăierea pădurilor protejate, din lemnul cărora se face mobilier care ajunge în întreaga lume.

În timp ce filmau, împreună cu Gabriel Păun, în Parcul Naţional Domogled Valea Cernei, lucrătorii unei firme de exploatări l-au recunoscut pe activistul de mediu şi au încercat să le blocheze drumul, tăind copaci în faţa şi în spatele maşinilor, după care au început să taie copaci care să se prăbuşească pe maşinile lor. Cei trei au scăpat doar cu o sperietură, fără să fie răniţi şi cu maşinile întregi.

Cine sunt cei care au încercat să-i intimideze pe jurnalişti şi pe activistul de mediu

Romsilva, Prinsă la Furat Arbori în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei from AGENT GREEN on Vimeo.

În luna iulie, anul trecut, reprezentantul Agent Green, Gabriel Păun, a surprins un angajat al Romsilva de la Ocolul Silvic Baia de Aramă, împreună cu muncitorii unei firme de exploatare a lemnului, în timp ce furau arbori de fag din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei. 

Gabriel Paun, preşedintele Agent Green, se afla în parc în acea zi. „Mă aflam cu o echipă TV în parc în acea zi, într-o pădure seculară de fag. Am găsit o echipă de tăietori şi camionul lor într-o zonă unde nu era aprobată nicio exploatare, deci am ştiut imediat că se taie ilegal. Şocul cel mai mare a urmat abia când am aflat că cel care fura arborii era exact cel care trebuia să îi păzească, Romsilva, administratorul pădurilor statului. Se folosea de o firmă locală pentru a tăia şi a scoate lemnul din parc. Nici măcar nu s-a sfiit să recunoască planul de a tăia toată pădurea de lângă noi”, a spus Păun.

În cazul furtului din Domogled, arborii de fag au fost încărcaţi într-un camion închiriat cu numărul de înmatriculare AB 08 JLA în dimineaţa zilei de 3 iulie 2018. Investigatorii Agent Green au urmărit camionul atât la sol, cât şi cu drone până la un depozit ascuns în mijlocul pădurii. Aici, lemnul a fost mutat în alt camion deţinut chiar de firma care a tăiat arborii care nu au fost niciodată înregistraţi în baza de date naţională SUMAL şi nici nu au apărut pe aplicaţia şi portalul pentru urmărirea lemnului, (www.inspectorulpadurii.ro). AB 08 JLA a figurat în acea zi cu un singur transport făcut seara târziu, însă cu molid, nu cu fag aşa cum a fost filmat de dimineaţă.

Investigatorii au sunat la 112 pentru a cere poliţiei să intervină. Cazul a fost preluat de Poliţia Tismana care a primit toate datele necesare, inclusiv filmările. În adresa poliţiei Tismana care răspunde denunţului Agent Green, şeful poliţiei a concluzionat că transportul a fost legal. Situaţia a escaladat la Garda Forestieră regional Vâlcea, a cărei comisari au identificat tăierile ilegale, raportul fiind înaintat organelor de cercetare penală.

"Ca urmare a sesizării formulate, la data de 08.07.2018, de către reprezentanţii Asociaţiei Agent Green şi Parcului Naţional Domogled Valea Cernei, la nivelul IPJ Gorj se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru", au spus cei de la  Biroul de Presă al IPJ Gorj.
 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite