VIDEO Gestul bizar, cu efect penal, al unui timişorean: a răpit un câine şi refuză să-l returneze proprietarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia ciudată a fost semnalată de Emil Wirsz, proprietarul unui apartament în Timişoara. Acesta deţine imagini din care rezultă că tânărul căruia i-a închiriat apartamentul i-a răpit câinele şi nu mai vrea să-l aducă înapoi. Răpitorul refuză să mai răspundă la telefon.

Emil Wirsz are imagini, unde se vede cum chiriaşul său, Dacian Alexandru, prinde câinele şi îl bagă într-un sac de rafie. Totul s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, iar în toată această perioadă Emil Wirsz a încercat neîncetat să-l convingă pe chiriaş să-i aducă câinele înapoi. Fără succes.

“Este câinele părinţilor, dar în acte eu sunt proprietarul. Eu mă ocup de el, pentru că ei sunt bătrâni, au aproape 90 de ani. Pentru ei, câinele acesta era o alinare, o bucurie. Respectivul mi-a fost chiriaş, peste un an de zile. Totul a fost ok! Am mai avut discutii, cu alţi chiriaşi pe care i-am avut, din cauza gălăgiei, dar cu el nu am avut problemele până acum. Chiar zicea că sunt om foarte fain şi aşa mai departe. Dispăruse căţeluşa şi toată lumea era disperată, în tot blocul, că toţi o iubeau”, povesteşte Emil Wirsz. 

„Ea avea, în spatele blocului, cuşca ei, era vaccinată, are carnet de sănătate, avea lesă cu numele şi numărul de telefon, dacă cumva se pierde să ştie lumea pe cine să anunţe. El ştia că e căţeluşa noastră. Îl cunoştea şi pe el, că altfel nu l-ar fi lăsat să o prindă. O căutam de două zile şi m-am întâlnit cu Dacian şi l-am întrebat dacă nu a văzut căţeluşa. El mi-a spus că nu ştie nimic. În ziua respectivă ne-am uitat pe camerele de supraveghere şi am văzut ce s-a întâmplat”, adaugă acesta.

Pe imagini, chiriaşul său este surprins în momentul în care prinde câinele şi îl bagă forţat într-un sac de rafie pe care îl leagă şi pleacă cu el.

“L-am sunat şi l-am întrebat din nou, direct, unde e căţeluşa. A spus că nu ştie şi atunci i-am spus că se vede pe video că a luat-o el. M-a întrebat dacă e un video bun, dacă se vede clar că el a luat-o? El nu a ştiut că avem cameră şi în interior. Când i-am spus treaba asta, şi-a dat seama că nu mai are ce să facă şi a zis că nu o să o mai pot recupera”, povesteşte proprietarul căţelului.

Emil Wirsz susţine că Dacian Alexandru i-a spus la telefon că vine în câteva zile şi rezolvă situaţia, pe urmă nu i-a mai răspuns la telefon. A vorbit şi cu mama acestuia, însă tot fără niciun rezultat. Aceasta i-a spus la telefon că, fiul ei a luat câinele pentru că-l deranja şi nu putea să se odihnească.

“Zilele întregi l-am sunat şi nu a mai răspuns. Am sunat la mama lui, nici ea nu a răspuns, dar am sunat-o de pe un număr de Germania şi aşa am putut să vorbesc cu ea. Am rugat-o să aducă câinele înapoi, însă a refuzat. El nu a mai apărut la bloc, decât noaptea, şi a început să-şi ia lucrurile de acolo. M-am întâlnit întâmplător cu ei, cu el şi mama sa. Am vorbit şi discuţia a fost identică cu cea de la telefon. Mi-a spus că nu a omorât căţeluşa, dar că nu o mai pot recupera. Mi-a spus că e penibil că insist atât, că el are alte priorităţi”, arată timişoreanul.

Se teme că i-a omorât câinele

Emil Wirsz spune că a depus deja o plângere penală împotriva lui Dacian Alexandru, prin societatea de avocatură care se ocupă şi de închirierea apartamentelor pe care le deţine în Timişoara. Omul susţine că nu ar fi vrut să facă un asemenea scandal, pe această temă, dar nu a ajuns la nicio înţelegere cu chiriaşul său. 

“Nu mai reuşesc să stau de vorbă cu el, nu-mi mai răspunde la telefon, nici el nici mama lui. Acum a anulat contractul de închiriere, mai are de plătit, dar nu mai mişcă nimic. Bine, are depusă garanţia care probabil o va pierde. Nu ştiu ce a putut să facă cu câinele. Nu cred că a omorât-o. Şi el şi mama lui mi-au spus că trăieşte, dar nu mai pot să o recuperez. Nu e la niciun adăpost legal, pentru că avea cip şi lesă cu datele de contact şi ne-ar fi sunat. Să poţi să omori un câine, cu o bâtă, cu un topor, trebuie să ai mare cruzime în tine”, spune Wirsz.

Adevărul“ a încercat să-l contacteze pe Dacian Alexandru. A răspuns la telefon, însă când a auzit despre ce este vorba, ne-a spus la revedere şi a închis. I-am trimis şi un sms, în care i-am explicat că vrem punctul său de vedere, însă nu a dorit să vorbească. 

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite