VIDEO Ecologiştii de la Agent Green susţin că i-au prins la furat arbori pe angajaţii Romsilva în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei

VIDEO Ecologiştii de la Agent Green susţin că i-au prins la furat arbori pe angajaţii Romsilva în Parcul Naţional
Domogled-Valea Cernei

Reprezentanţii ONG-ului „Agent Green“ susţin că ar fi surprins un angajat al Romsilva de la Ocolul Silvic Baia de Aramă (Mehedinţi) în timp ce fura arbori de fag din Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Furtul s-ar fi produs în luna iulie, nu a fost confirmat de Poliţie, dar în urma excaladării situaţiei Garda Forestieră a confirmat furtul şi a trimis probele către organele de cercetare penală.

Gabriel Paun, preşedintele „Agent Green“, se afla în parc în acea zi şi spune că i-a găsit pe angajaţii Romsilva într-o zonă în care nu era permisă tăierea arborilor. „Mă aflam cu o echipă TV în parc în acea zi, într-o pădure seculară de fag. Am găsit o echipă de tăietori şi camionul lor într-o zonă unde nu era aprobată nicio exploatare, deci am ştiut imediat că se taie ilegal. Şocul cel mai mare a urmat abia când am aflat că cel care fura arborii era exact cel care trebuia să îi păzească, Romsilva, administratorul pădurilor statului. Se folosea de o firmă locală pentru a tăia şi a scoate lemnul din parc. Nici măcar nu s-a sfiit să recunoască planul de a tăia toată pădurea de lângă noi”, spune Gabriel Păun.

Romsilva, Prinsă la Furat Arbori în Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei from AGENT GREEN on Vimeo.

 
În cazul furtului din Domogled, arborii de fag au fost încărcaţi într-un camion închiriat, cu numărul de înmatriculare AB 08 JLA, în dimineaţa zilei de 3 iulie 2018. Investigatorii au urmărit camionul atât la sol, cât şi cu drone, până la un depozit ascuns în mijlocul pădurii. Aici lemnul a fost mutat în alt camion deţinut chiar de firma care a tăiat arborii care nu au fost niciodată înregistraţi în baza de date naţională SUMAL şi nici nu au apărut pe aplicaţia şi portalul pentru urmărirea lemnului (www.inspectorulpadurii.ro). AB 08 JLA a figurat în acea zi cu un singur transport făcut seara târziu, însă cu molid, nu cu fag aşa cum a fost filmat de dimineaţă.
 

”Ne confruntăm cu un caz clar care arată cât de uşor se poate păcăli sistemul doar pentru că actualul Guvern a blocat dezvoltarea Inspectorului Pădurii. Astfel, depozitele sunt folosite drept maşină de spălat pentru lemnul ilegal, în vreme ce Guvernul tolerează asta. Astăzi avem chiar dovada că inclusiv firma de Stat Romsilva fură”, acuză Păun.

Investigatorii au sunat la 112 pentru a cere poliţiei să intervină. Cazul a fost preluat de Poliţia Tismana, care a primit toate datele necesare, inclusiv filmările. În adresa poliţiei Tismana care răspunde denunţului Agent Green, şeful poliţiei a concluzionat că transportul a fost legal. Situaţia a escaladat la Garda Forestieră regional Vâlcea, a cărei comisari au identificat tăierile ilegale, raportul fiind înaintat organelor de cercetare penală.

Romsilva a transmis un răspuns la solicitarea ziarului Adevărul, prin care arată că a cerut organelor de control să facă verificări. "Administraţia Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, structură teritorială a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, a sesizat în data de 10 iulie 2018, prin adresa 11124/I.G./10.07.2018, Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj asupra unei presupuse tăieri ilegale pe raza Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei, punând la dispoziţia organelor de control şi cercetare probe video, respectiv imagini surprinse de camerele de monitorizare ale parcului în 3 iulie 2018. Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a efectuat un control, în teren, în 21 august a.c., confirmând sesizarea Administraţiei Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei din 10 iulie a.c. Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a transmis raportul de control organelor de cercetare penală, în vederea luării măsurilor legale. În urma sesizării Administraţiei Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei şi a raportului de control al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva a dispus un control de fond la Ocolul Silvic Baia de Aramă din cadrul Direcţiei Silvice Mehedinţi, specialişti din centrala Regiei şi din alte direcţii silvice controlând în acest moment întreaga activitate a Ocolului Silvic Baia de Aramă, nu numai aspectele semnalate de Administraţia Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei şi Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea. Dacă în urma controlului de fond, echipa de control va constata abateri disciplinare sau încălcări ale legii, vor fi luate toate măsurile legale şi disciplinare, conform legislaţiei în vigoare", se arată în comunicatul Romsilva.

Campanie europeană pentru pădurile din România

Agent Green şi EuroNatur au lansat campania europeană ”Save Paradise Forests”, pentru a atrage atenţia publicului international cu privire la exploatările masive din parcurile naţionale din România.

”Este alarmant că oamenii care ar trebui să păzească fură într-un parc national. Cerem Guvernului României să oprească exploatările comerciale din parcurile naţionale. Aceste păduri aparţin patrimoniului European şi distrugerea lor este ireversibilă”, a spus Gabriel Schwaderer, CEO EuroNatur.

În prezent, niciunul din cele 13 parcuri naţionale nu respectă standardele internaţionale impuse de IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii), susţin reprezentanţii celor două ONG-uri. Potrivit IUCN, principiile esenţiale pe care se bazează administrarea unui parc national sunt non-intervenţia, acceptul proprietarilor pentru înfiinţare şi asigurarea că aceştia nu au nimic de pierdut din cauza restricţiilor.

”În parcurile din România se taie ca într-o pădure oarecare pentru producţia lemnului, legal sau illegal. Mulţi proprietari de păduri nu şi-au dat acceptul pentru înfiinţarea parcurilor şi nici nu au primit compensaţii. Pot să spun că ministerul mediului omoară în prezent idea de parc national şi totodată speranţa de a avea altele noi”, a încheiat Păun.

 EURONATUR ŞI AGENT GREEN CER MINISTERULUI MEDIULUI:

-          Aplicarea scopului şi obiectivului principal de non-intervenţie în conformitate cu legislaţia naţională, criteriile şi recomandările Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN)

-          Preluarea administrării unitare şi eficiente a tuturor parcurilor naţionale de către Stat în cadrul ANANP (Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate) după modele de success precum în Suedia, Austria sau Germania.

-          Finanţarea suficientă pentru administrarea parcurilor naţionale din bugetul de Stat, conform OUG 57/2007, art. 30 (2)

-          Ajustarea limitelor parcurilor naţionale pe criterii ştiinţifice pentru cuprinderea pădurilor virgine/multiseculare alăturate sau a ecosistemelor, integral (de exemplu Coşava Mică în Semenic sau Câmpuşel în Retezat)

-          Informatizarea gestiunii şi a managementului ariilor protejate prin utilizarea aplicaţiei SINCRON

-          Restructurarea Consiliilor Ştiinţifice pentru a fi formate exclusiv din cercetători şi cadre universitare, independente şi cu integritate morală

-          Identificarea surselor financiare pentru achiziţionarea de către Statul Român a terenurilor private din parcurile naţionale acolo unde proprietarii doresc în mod voluntar să îşi vândă terenurile

-          Acordarea compensaţiilor adecvate pentru toţi proprietarii privaţi de păduri şi pajişti situate în parcuri naţionale

-          Preluarea în legislaţia naţională a categoriilor IUCN aşa cum sunt ele formulate precum şi alte recomandări ale organizaţiilor international

-          Înfiinţarea de parcuri naţionale noi (de exemplu Parcul Naţional Munţii Făgăraş, Munţii Ţarcu, Munţii Ciucaş, Munţii Giumalău)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările