Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, este acuzat că ar conduce mafia lemnului din județ

Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, este acuzat că ar conduce mafia lemnului din județ

Romeo Răduță îl acuză în termeni duri pe vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni.

Afacerile dubioase cu lemn înseamnă plângeri penale, abuz de putere, dosare cercetate de DNA şi păduri defrişate. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi preşedintele Composesoratului Bucova, Ionesie Ghiorghioni, este acuzat că ar conduce o adevărată mafie a pădurilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Afacerile murdare care rad încet, dar sigur, pădurile judeţului, încep să fie deconspirate după o perioadă în care nimeni nu a îndrăznit să scoată vreun cuvânt.

Cel puţin, aşa susţine Romeo Răduţă, administratorul SC Gaudeamus Forest SRL, care îl atacă în termeni duri pe Ionesie Ghioghioni, preşedintele Composesoratului Bucova.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV În judeţul baronului Frunzăverde o rezervaţie este devastată cu tupeu sub privirile Gărzii de Mediu

EXCLUSIV Garda de Mediu taie frunze la câini în faţa lui Frunzăverde: cum s-a distrus Parcul Naţional Semenic

„Din 2000 ne fură pădurea şi banii”, acuză omul de afaceri. Scandalul datează de ani, dar a căpătat proporţii la 8 octombrie, când, printr-o dispoziţie a lui Ghiorghioni, toate contractele de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior încheiate între Composesoratul Bucova şi SC Gaudeamus Forest SRL au fost anulate.

„Acest Romeo a crezut că pădurea, care este patrimoniul asociaţiei composesorat, poate fi exploatată fără să plăteşti. Firma lui are o datorie de vreo 40-50.000 de lei. Era normal să-i reziliem contractul”, a susţinut Ghiorghioni.

CITEȘTE ȘI: Sancţiuni timide pentru cabana ilegală de pe Semenic

EXCLUSIV: Şantier amenajat cu tupeu într-o rezervaţie naturală din Banatul Montan

Tarife preferenţiale
Romeo Răduţă spune că nu poate plăti lemnul cu un preţ mult mai mare decât cel real. „Actele de punere în valoare (APV), în baza cărora cumpărăm noi lemnul, sunt întocmite de către Ocolul Silvic Băuţar, unde tot Ionesie Ghiorghioni este preşedintele. Aceste APV-uri au fost făcute la comanda lui Ghiorghioni, scoţând preţurile cum vroia el.

Statul construieşte ilegal într-o rezervaţie naturală, Garda de Mediu nu mişcă un deget

Baronul Banatului Montan, Sorin Frunzăverde, sfidează legea ca-n codru

La firma lui scoate preţuri de 200.000 pe metru cub şi la firma mea de 700.000, jonglând din distanţă şi alte tertipuri silvice”, se plânge administratorul SC Gaudeamus. Cei doi se întrec în plângeri penale, iar despre ceea ce se întâmplă în pădurea de la Bucova nu este străin nici DNA-ul.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările