Urechi de porc la tigaie, o reţetă delicioasă de iarnă

Dacă tot vine perioada tradiţională pentru sacrificatul porcului, poate ar fi bine să ne amintim de vremurile când porcul rămânea fără urechi imediat după ce era pârlit.

Urechile de porc pot sta la baza multor reţe de mâncăruri delicioase. Uica Mihai, bucătar din părţile Banatului, spune că cele mai gustoase urechi de porc sunt cele făcute la tigaie şi îşi aminteşte de perioada când gătea pentru spanioli şi de tradiţia de acolo.

“Urechea animală reprezintă un oarece simbol la spanioli, nu am înţeles care anume, ştiu doar că toreadorului care înfrânge taurul, săbiindu-l fără cruţare, i se dau în semn de omagiere a victoriei barbare urechile tăiate ale taurului, iar la măcelărirea porcului, pentru fabricarea de hamon şi chorizo, din urechi se prepară întâiul fel, care este prezentat pe taler de lemn gazdei alături de pâine proaspătă şi vin roşu sec“, spune Uica Mihai.

Vă prezentăm mai jos reţeta lui:

“Ca să întocmeşti felul acesta de mâncare ai nevoie de:

- două urechi de porc, pârlite şi spălate bine, frecându-le cu peria de paie ori cu sare grunjoasă.
- două cepe dolofane, preferabil roşii
- o căpăţănă de usturoi pe care să îl faci pastă
- vin alb dulce, o măsură de sfert de litru
- piper boape, piper pisat şi ceva ardei iute, după cât îţi suferă fierea
- untură de porc pentru fript sau ulei de măsline

Şi prima dată pui să fiarbă urechile în vinul alb, îndoit cu puţină apă, adăugând boabe de piper şi un ardei iute, până se înmoaie ele bine şi ronţul lor se face albicios şi vrea să străpungă pielea de şorici. Apoi urechile răcite, le tai şuviţe cam cum tăiem noi burta pentru ciorbă şi într-o tigaie în care sfârâie untura ori uleiul, depinde ce ai ales, le arunci şi le dai pradă flăcării dimpreună cu ceapa tăiată solzişori, amestecând în ele să se rumenească uniform şi să prindă o crustă ruginită.

Şi atunci adaugi un polonic din zeama în care ai fiert urechile şi vezi că tigaia ta se va aprinde iar urechile se vor flamba scurt, iar bucătăria se va umple de o aromă străveche pe care nu ai cum să o înţelegi. Şi mai rămâne acum la urmă să dregi astă friptură cu sare, piper nişte ardei iute tăiat rondele fine şi să o pui în farfurie încă aburind. Şi lângă ea să ai pastă de usturoi, pâine din belşug şi vinul roşu gros, aşijderea. Şi Quijote te cheamă.”