Un tânăr cu COVID care a fugit din spital a fost găsit de Poliţie într-un bar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul a fost „recuperat” şi dus din nou la spital FOTO Politia Română
Tânărul a fost „recuperat” şi dus din nou la spital FOTO Politia Română

Un tânăr de 32 de ani din Marga, judeţul Caraş-Severin, diagnosticat cu COVID-19, fugit din spital, a fost găsit de poliţiştii din Oţelu-Roşu într-un bar, anunţă poliţiştii din Caraş-Severin.

Împreună cu tânărul, în local, mai erau patru persoane şi barmanul de serviciu. Potrivit digi24, tânărul de 32 de ani cu COVID-19 a plecat din spitalul în care era internat fără acordul medicilor. Tânărul a fost preluat de o ambulanţă şi dus din nou în spital. Potrivit sursei citate, poliţiştii cărăşeni au deschis pe numele tânărului fugit din spital dosar penal.

IPJ Caraş-Severin a mai anunţat că poliţiştii din Caransebeş şi de la Secţia 2 Poliţie Rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat la locuinţa unui bărbat din comuna Teregova, unde au fost identificate 23 de persoane, faţă de care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale.

Organizatorul evenimentului a fost sancţionat cu amendă de 3.000 de lei, în total fiind aplicate 23 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.000 de lei.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite