Un lider sindical din vestul ţării dezvăluie lipsurile cu care se confruntă personalul medical din spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conform liderului sindical, în cele mai multe spitalele echipamentele de protecţie lipsesc FOTO Arhiva
Conform liderului sindical, în cele mai multe spitalele echipamentele de protecţie lipsesc FOTO Arhiva

Livius Cârstea, liderul Sanitas Timiş, lansează un apel faţă de situaţia din spitalele timişene. Sindicalistul susţine că sunt foarte multe unităţi medicale care nu au materiale de protecţie necesare pentru cadrele medicale.

Liderul celui mai important sindicat al personalului medical din vestul ţării atrage atenţia că spitalele se confruntă cu lipsuri majore, nepermise în criza coronavirusului. Cârstea susţine că sunt unităţi unde lipsesc dezinfectanţii, măştile şi combinezoanele de protecţie necesare. Cârste spune că inclusiv cei de la Direcţia de Sănătatea Publică se confruntă cu aceste lipsuri, dar nu vorbesc despre asta.

“În momentul de faţă, conducerea Uniunii Sanitas Timiş ţine legătura permanentă cu liderii locali. Pot să vă spun că aspectul cel mai grav care se constată de câteva zile este că personalul nostru intră în focare, neprotejat cu cele necesare. Atât cei din DSP se plâng că nu au materiale de protecţie sau că nu au avut deloc când a început acest filtru, la intrarea în ţară a celor care s-au întors din străinătate. Nici să nu ne mai minunăm de ceea ce se întâmplă în momentul de faţă. Am semnale de la mai multe unităţi, de exemplu la Sânnicolau Mare, sunt o parte detaşaţi tot de la celelalte filtre, nu au materiale suficiente. Nu sunt soluţiile dezinfectante, acelaşi lucru vă spun că personal nu am fost în stare să găsesc un gram de spirt medicinal şi vorbim de dezinfecţie, de spălat pe mâini şi aşa mai departe. Nu este o situaţie mai bună nici la celelalte spitale. Lipsa materialelor de protecţie de la spitalul CFR şi la celelalte unităţi, unde sindicatul intervine pe cât este posibil şi a reuşit să achiziţioneze de pe ici, de pe colo câte un material ca să poată să-i protejeze pe angajaţi”, spune Cârstea.

Liderul Sanitas Timiş spune că nu înţelege cum unii directori de spitale ies şi spun că au tot ce le trebuie, când realitatea este cu totul alta.

“Problema materialelor de protecţie şi a soluţiilor dezinfectante este acum cea mai importantă, iar culmea este nesimţirea unor manageri care în aceste momente ies în media şi spun că au tot ce le trebuie. Realitatea este cea pe care o culegem noi de la salariaţi şi ne spun că se confruntă cu aceste probleme”, a mai declarat liderul sindical.

Livius Cârstea face un apel la autorităţile statului să asigure necesarul de materiale de protecţie în spitale, pentru că angajaţii unităţilor medicale sunt oamenii cei mai expuşi în aceste zile.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite