Un bucătar din Caraş-Severin a obţinut cinci medalii de aur la o competiţie de gastronomie din Coreea de Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucătarul Marian Popovici a participat la International Korean Challenge Cup, una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de gastronomie, la care au luat parte specialişti din 20 de ţări.

Marian Popovici a reuşit să obţină medalii de aur la toate probele la care a participat. “Am obţinut medaliile de aur la vită, porc, pui şi peşte, dar şi o medalie cu echipa. Competiţia a fost una puternică, în care au participat bucătari din toate colţurile lumii. Mă bucur că am reuşit să impresionez juriul şi să obţin aceste medalii, pentru mine înseamnă foarte mult să reprezint România şi oriunde mă duc spun că sunt român şi mă mândresc cu asta, pentru că iubesc România. Ăsta e şi sloganul meu în tot ceea ce fac. Vreau să le mulţumesc doamnei Iulia Drăguţ şi domnului Radu Zărnescu, pentru că mi-au dat posibilitatea să ajung aici şi pentru că promovează gastronomia românească peste hotare”, ne-a declarat Marian Popovici.

Chef Marian provine dintr-o familie fără mari posibilităţi materiale, dar cu multă ambiţie a reuşit să-şi clădească o carieră frumoasă în gastronomie, la doar 30 de ani. S-a născut la Rudăria, în Caraş-Severin. Mama, care avea probleme de auz şi de vorbire, s-a îndrăgostit de un peruan venit în România, iar rodul dragostei lor a fost Marian. Numai că, la trei luni după naşterea băiatului, tătăl i-a părăsit şi a plecat din România. Mai târziu, mama tânărului s-a recăsătorit cu un bărbat surdomut. Împreună l-au crescut pe Marian şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă să-l educe şi să-l trimită la şcoală.

În prezent, este Executive Chef şi este căutat pentru a găti la toate marile evenimente din Banat. Coordonează evenimente de 600-700 de persoane, de la nunţi până la inaugurări de restaurante sau mese festive de tot felul.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite