Un bărbat de 74 de ani a dispărut de două săptămâni pe Muntele Mic. Maşina i-a fost găsită de salvamontişti

Un bărbat de 74 de ani a dispărut de două săptămâni pe Muntele Mic. Maşina i-a fost găsită de salvamontişti

FOTO Salvamont Caraş-Severin

Autorităţile din Caraş-Severin sunt în alertă. Un autoturism Dacia Logan, cu numere de Constanţa, este abandonat de două săptămâni, lângă un drum din staţiunea cărăşeană Muntele Mic.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lucrătorii de la Salvamont s-au sesizat la sfârşitul săptămânii şi au vrut să afle ce se întâmplă cu autoturismul. Au anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi aşa s-a aflat că maşina aparţine unui constănţean, pasionat de drumeţii, despre care familia nu mai are informaţii din data de 16 iulie. Este vorba despre Valentin Paul Tilimbici, în vârstă de 74 de ani, care a plecat de la domiciliu în 9 iulie, dar pe data 16 i-ar fi trimis un mesaj soţiei, prin care o anunţa că se află pe Muntele Mic şi se întoarce acasă.

Comisarul şef Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin spune că mai multe echipaje de politişti, salvamontişti, jandarmi şi pompieri au început căutările pe munte.

“Am fost sesizaţi în ziua de vineri. Cei de la Salvamont au observat că e o maşină în zona montană şi nu au văzut pe nimeni în jurul ei o perioadă mai lungă de timp. Colegii mei au verificat maşina respectivă şi aparţine unei persoane care nu s-a mai întors la domiciliu. Este din Constanţa, maşina are pe interior folii de protecţie solară, dar se poate observa că nu e nimeni înăuntru. Au dus acolo şi un câine de urmă, dar nu au găsit nimic. Au verificat la toate unităţile de cazare şi nimeni nu ştie nimic despre el. Am fost şi duminică cu efective şi suntem şi astăzi. A fost prezentă şi o grupă de motociclişti enduro, dar nici ei nu au văzut persoana respectivă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt.

Despre bărbatul dispărut se ştie că era un bun cunoscător al muntelui, dar era un solitar. Nu se caza niciodată la pensiuni, ci dormea în cort sau în maşină. În ciuda vârstei, era bine pregătit şi pleca foarte des chiar şi pe trasee montane mai dificile.

Echipele de căutare vor trebui să acopere o zonă întinsă şi extrem de grea. “Vorbim de o zonă muntoasă care are trasee de zeci de kilometri, în care alternează zonele plane cu cele accidentate, stânca curată cu cea cu vegetaţie abundentă. Ştim despre el că nu doarme la pensiune şi doarme în cort sau în maşină, dar căutăm un reper, ceva. Poate există o persoană care l-a văzut, un cioban care l-a întâlnit,  în una dintre zilele trecute pe un traseu, sau poate i-a văzut cineva cortul, ca să ştim unde să ne concentrăm căutările”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările