Turist muşcat de viperă la Cascada Bigăr. Ce greşeală a făcut bărbatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un turist de 43 de ani, din Brăila, a fost muşcat de viperă, duminică, în timp ce se afla în vizită la Cascada Bigăr, din Caraş-Severin.

Bărbatul se află internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, iar medicii spun că stare lui este bună şi e în afara pericolului.

“A fost muşcat de degetul mare de la mână. S-a prezentat la UPU, a fost internat pe secţia ATI şi i s-a administrat o doză de ser antiviperin. Acum starea lui generală este bună şi nu s-au accentuat fenomenele inflamatorii la mâna muşcată. Îşi primeşte tratamentul adecvat, cu soluţii perfuzabile, antihistaminice, cortizoni şi asociere de antibiotic. Momentan e tot internat în spital, dar stare e bună”, a declarat Roxana Bălan Nafiru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Reşiţa.

Conform unor surse, bărbatul a fost cel care a deranjat şarpele. L-a luat din iarbă şi a încercat să-l arate copiilor,  fiind un pui. Şarpele s-a întors şi la muşcat de deget.

Reprezentanţii asociaţiei Wild Caraş-Severin, care au făcut mai multe campanii de informare în legătură cu viperele din judeţ, susţin că o muşcătură a unui pui de viperă poate fi mai periculoasă decât a unor adulţi.

 "Acestia au o cantitate foarte mare de hemotoxine şi in plus sunt mult mai agresivi. Am întâlnit mulţi viteji care s-au pus în situatii extrem de periculoase cu <<puiutii de vipera>. Anul trecut un turist a prins în mâna un asemenea exemplar în Cazanele Dunarii, după care şi-a petrecut o perioadă de câteva săptamani la terapie intensivă. Viperele adulte sunt mult mai echilibrate, evită să muşte din mai multe motive: nu îşi irosesc veninul deoarece cu el îşi obţin hrana, iar de multe ori prima muşcătura e seacă, doar de avertizare, dar şi intuiesc că vor fi ucise dacă vor provoca o muşcătura dureroasă unei vieţuitoare mai mari", spune reperezentanţii Wild CS, care le recomandă turiştilor să evite viperele şi în niciun caz să nu îndrăznească să le prindă.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite