Studentul şpăgar, Eugen Tacotă, stă doi ani la puşcărie pentru că și-a ajutat colegii să ia licența

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eugen Tacotă a fost condamnat de Tribunalul Dolj, dar Gheorghe Stancu şi Nicoleta Gumă încă îşi aşteaptă pedepsele. Profesorul acuzat de procurorii DNA că a luat şpagă peste 50.000 de euro şi Nicoleta Gumă, cea care a intermediate totul, rămân în arest preventiv.

Eugen Tacotă, student în anul terminal al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Hyperion din Caransebeş, a recunoscut pe toată durata cercetării penale şi în faţa instaneţelor de judecată faptul că a adunat de la 35 de colegi de-ai săi câte 1.500 de euro în schimbul unei note cât mai frumoase la examenul de licenţă.

El a beneficiat astfel de prevederile noului Cod Penal şi a scăpat cu o pedeapsă mai mică. “Instanţa contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de doi ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 07.07.2010 la zi şi menţine starea de arest.

Obligă inculpatul la plata sumei de 10.500 lei cheltuieli judiciare către stat”, se arată în sentinţa Tribunalului Dolj. “El a recunoscut fapta şi s-a mers pe reducere de pedeapsă. I se va deduce perioada de şapte luni pe care a petrecut-o în arest preventiv”, a declarat Loredana Sabo, avocata lui Eugen Tacotă.

Gumă şi Stancu, în arest preventiv
Cum ceilailaţi inculpaţi în dosar s-au încăpăţânat să recunoască faptele prezentate în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, magistraţii olteni au dispus disjungerea judecării cauzei faţă de aceştia.

Astfel, pentru profesorul Stancu şi Nicoleta Gumă, coordonatorul Centrului Tutorial Caransebeş, Tribunalul Dolj a menţinut starea de arest preventiv. Atacată cu recurs de avocaţii celor doi, decizia a fost păstrată de Curtea de Apel Craiova.

“Am avut recurs cu privire la cererile de eliberare provizorie sub control judiciar. Din păcate, Curtea de Apel ne-a respins recursul, menţinându-i în arest pe clineţii noştri”, a precizat avocatul Cosmin Bolosin.

În stare de libertate, mai sunt judecaţi în acelaşi dosar Iancu Hînda, Adrian Cristescu, Ilie Străin, Magdalena Lazăr, Nicuşor Ţundrea şi Angelica Vădrariu, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de dare de mită. Niciunul nu recunoaşte fapta.

 “Clientul meu a beneficiat de reducerea cu o treime din pedeapsă pentru că şi-a recunoscut fapta”, Loredana Sabo, avocat

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite