Slovacii de la Mennert au preluat termoficarea cu 600.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slovacii de la firma Mennert s-au hotărât după două săptămâni de negocieri să preia integral firma Ecoterm, care produce energia termică pentru sistemul centralizat de încălzire al oraşului nostru. Aşadar, din acest an, reşiţenii se vor încălzi cu căldură produsă de slovaci.

Reprezentanţii Primăriei Reşiţa au explicat că nu există motive întemeiate ca reşiţenii să se teamă de faptul că sistemul centralizat de încălzire se va desfiinţa. “Sistemul va rămâne funcţional, mai ales în aceste condiţii. Mai mult decât atât, am avut discuţii cu cei de la minister, să găsim o formă de asociere regională cu furnizorul din Timişoara şi cu cel din Arad”, a declarat primarul Mihai Stepanescu.
Firma slovacă a cumpărat pachetul de acţiuni cu circa 600.000 de euro. “Nu mă pot pronunţa dacă este bine sau rău. Cert este că Mennert a contactat deja o firmă specializată în scrierea de proiecte, ca să aducă bani europeni la Reşiţa”, spune directorul societăţii Cet Energoterm Reşiţa, Bebe Marinescu. “Deocamdată, sunt comandate câteva studii de fezabilitate, care vizează producerea agentului termic. Lucrurile vor intra pe un făgaş normal”, asigură edilul-şef. În momentul de faţă, la sistemul centralizat de încălzire mai sunt branşaţi puţin peste 7.000 de reşiţeni. Cei mai mulţi dintre locuitori au apelat la montarea centralelor termice.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite