Sistemul prin care copacii sună singuri la 112 dacă sunt ameninţaţi cu tăierea. Cum funcţionează senzorii de drujbe montaţi în pădurile virgine din Covasna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia ecologistă Agent Green a implementat în pădurile virgine din Covasna un sistem prin care autorităţile să fie puse în alertă în momentul când se taie copaci într-o pădure.

Activiştii de la Agent Green spun că vorba despre o “reţea” de dispozitive montate în arbori, care transmit alerte la 112 atunci când se înregistrează sunetul unei drujbe, al unui buldozer sau chiar focuri de armă ale braconierilor.

Sistemul Rainforest Connection este adus din ţările tropicale. Un singur aparat poate înregistra sunetele de pe un kilometru pătrat. Gabriel Păun, de la Agent Green, susţine că sistemul funcţionează şi făptaşii pot fi prinşi în flagrant.

“Ne-am dori să avem un acord cu autorităţile, să ştim că ne putem baza pe reacţia lor pentru că noi ca organizaţie de mediu nu putem să luăm măsuri în locul lor. Noi putem să-i ajutăm, dar măsurile trebuie să fie luate de autorităţi. Aplicaţia este disponibilă şi poate fi accesată în orice moment”, a declarat Gabriel Păun.

Activiştii de mediu depun eforturi ca să extindă acest sistem în întreaga ţară şi speră să convingă Ministerul Mediului să susţină implementarea lui. Reprezentantul Ageent Green spune că reţeaua din Covasna este instalată din donaţii şi fondurile asociaţiei, însă susţine că dacă se vor găsi fonduri se vor procura echipamentele necesare, va putea şi angaja personalul pentru asamblare şi calibrare aparaturii şi voluntari care să urmărească dacă alerta este luată în serios de autorităţi.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite