Simona Ţugui îi face pe reşiţeni să arate mai bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Ţugui
Simona Ţugui

După ce a lucrat ani la rând în diverse saloane de frizerie sau coafură, Simona a decis că trebuie să sfideze criza prin propria afacere. Visul ei a fost să-şi deschidă propriul salon, iar în urmă cu o lună de zile a reuşit să şi-l îndeplinească.

PROFIL
NĂSCUTĂ. 17.04.1970, Stoicăneşti, judeţul Olt
EXPERIENŢĂ. Frizeriţă
FAMILIE. Căsătorită, o fată, Diana

Simona Ţugui este o tânără ambiţioasă, iar voinţa o caracterizează din plin. Are personalitate puternică şi nu îi place ca cineva să-i impună ce să facă. Visul ei a fost să-şi deschidă propriul salon, iar în urmă cu o lună de zile a reuşit să şi-l îndeplinească.
„Nu pot să spun că este numai meritul meu. O mare parte din clienţi au insistat să fac acest lucru, m-au încurajat. De coafură m-am apucat tot la insistenţele clientelor. În viaţă trebuie să faci cât mai multe. Salonul a fost ambiţia mea. Nu mi-a fost teamă de criză, nu o conştientizez”, spune Simona.
Din adolescenţă, tânăra afaceristă a ştiut să-şi impună punctul de vedere. „Mama a insistat ca eu să urmez Liceul Sanitar de la Arad, dar nu mă vedeam asistentă. Când am mers la admitere am făcut tot posibilul să nu fiu admisă. Am picat prima sub linie. Ca să-mi continui studiile, am urmat cursurile unui liceu industrial din Reşiţa, iar după absolvire, am susţinut examen pentru a intra la şcoala de ucenicie. Aşa am devenit frizer”, povesteşte Simona, care a stat şase luni pe lângă frizeri cunoscuţi la acea vreme în Reşiţa.

Este mândră de meseria sa
Simona a furat meserie, a cerut sfaturi atunci când a avut nevoie şi şi-a dat interesul să înveţe cât mai multe din secretele frizeriei. „Îmi amintesc că la examen a trebuit să-mi spăl manechinul pe cap cu apă rece. Băiatul se înverzise şi-mi spunea că nu are nimic şi să merg mai departe. Am încremenit când am observat că apa era bocnă. Examenul a fost destul de sever. Am avut o comisie de frizeri renumiţi. În momentul de faţă pot să spun că ceea ce ştiu acum îi datorez lui Petru Molnar, doamnei Ica Caroli şi lui Tiberiu Cocheş”, explică tânăra coafeză. Simona este mândră că are această meserie şi încearcă mereu să împletească tehnicile vechi cu cele noi pentru a avea succes.

Are multă răbdare cu clienţii
Simona lucrează ca frizer din anul 1991. Pentru a nu se plafona, a încercat mereu să fie la curent cu ceea ce se întâmplă în domeniul în care lucrează. Participă la seminarii şi citeşte reviste de specialitate. Îşi respectă clienţii şi nu face diferenţe între ei.
„Am clienţi care provin din toate categoriile sociale. Îi tratez pe toţi la fel. În primul rând, nu trebuie să uităm că suntem toţi oameni. Îi ascult, înţeleg ce-şi doresc, dar de multe ori, coafura nu se potriveşte cu fizionomia feţei. Atunci încerc să-mi impun punctul de vedere, să le dau sfaturi. Îmi plac clienţii care îmi permit să-mi las imaginaţia să zboare”, spune frizeriţa. Când lucrează, Simona este foarte atentă la fiecare detaliu şi face tot posibilul pentru ca fiecare client să plece mulţumit.

Întrebări şi răspunsuri

Cum stai cu timpul liber de când ai salonul?
Nu stau foarte bine. Ajung destul de târziu acasă, dar când dau cu ochii de fetiţa mea, de Diana, uit totul. Mă mobilizez acasă, chiar dacă sunt obosită. Mă ocup şi de căţelul familiei, de papagal, dar şi de cele patru broaşte ţestoase.

Tinerii de azi vor să înveţe meseria de frizer?
Mă bucur că am în acest moment două adolescente care vor să înveţe meserie. Sunt eleve la o clasă care are ca profil frizeria. De tineri depinde care sunt paşii pe care îi fac pentru reuşite. 

Ce-i place
„Îmi place muzica, îmi place natura. Iubesc marea. Îmi place litoralul românesc, este frumos. Îmi place să cunosc oameni care au caracter”, a spus tânăra afaceristă.

Ce nu-i place
„Nu-mi place răutatea de orice natură. Nu-mi place bârfa şi nu sunt de acord cu invidia. Nu-mi place că minciuna ocupă un loc destul de important în cotidian“, a spus Simona.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite