Secretele producerii rachiului de cireşe în Banatul Montan: ajunge şi la 50 de lei litrul. „Fie că se bucură, fie că sunt trişti, oamenii beau un pahar“

Rachia lui Vulpeş e la mare cautare la festivaluri

Producătorii de rachiu din Banatul de Munte, Caraş-Severin, se plâng că producţiile mari de fructe din acest an nu sunt şi calitative, astfel că celebra băutură poate avea de suferit.

Zona Domaşnea – Cornereva este cunoscută în vestul ţării pentru faptul că aici se produce ţuică de calitate şi în cantităţi impresionante.

Profesorul de Educaţie Fizică şi Sport, Ioan Vulpeş, din Cornereva este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de ţuică din Banatul Montan. E nelipsit de la târgurile tradiţionale, unde îşi comercializează produsele. Pe lângă celebrul rachiu, mai vinde şi fructe şi sucuri de fructe. Rachiul este însă produsul principal.

Vulpeş spune că a preluat tradiţia de la părinţii şi bunicii săi, care s-au ocupat cu pomicultura. “Eu sunt născut în 74. De când mă ştiu, familia mea s-a ocupat cu asta. În perioada de toamnă se coace ceva, un prun, un măr, orice. Din orice se poate obţine răchie. Bunicii mei şi din partea tatălui si din partea mamei aveau un cazan, în care în fiecare toamnă făceau răchie din fructele pe care reuşeau să le adune de pe câmp”, povesteşte bănăţeanul.

El spune că cea mai comună este răchia de prune, însă în ultimii ani gusturile s-au mai diversificat şi au apărut şi alte sortimente. De exemplu, rachiul de cireşe specific zonei de unde se trage Vulpeş, care însă se vinde la un preţ mare.

“Facem multă ţuică din prune, din cireşe, din mere, din pere, din gutui mai nou, pentru că vecinii noştrii din Serbia se laudă cu răchia de gutuie şi e adevărat că e foarte bună. Ce mai bună, recunoscută din zona Conereva, este răchia de cireşe. În tot Banatul nu găsiţi răchie de cireşe, decât în zona noastră. Un litru de răchie de cireşe ajunge la 50 de lei. Cireşele sunt primele care se coc şi se transformă foarte repede în ţuică. De prin mai-iunie deja ne apucăm. Cireşele au şi un termen de fermentare foarte scurt, între 7-10 zile. La noi nu e specifică pălinca. Noi facem o răchie de 30-35 de grade, însă sunt influenţele din Ardeal şi băutura tare a început să apară şi pe la noi. În special de mere şi de pere facem pălincă, pentru că răchia nu e foarte bună. După ce e fiartă a doua oară ajunge şi la peste 50 de grade, e o răchie «prăfriptă», aşa se spune la noi”, spune Vulpeş.

Dacă îl întrebi de cantitatea de ţuică pe care o face într-un an, Vulpeş are răspunsul pregătit. “Atât cât permite legea, cât spune Codul Fiscal”, declară producătorul. Spune că cea mai mare cantitate o vinde la târguri, însă are clienţi fideli, care îi vin şi acasă.

“Noi vindem la târguri sau pentru diverse evenimente. Poate e cineva care are o nuntă, un botez, o pomană. La orice eveniment, în Banat, răchia e binevenită. Fie că se bucură, fie că sunt trişti, oamenii beau un pahar de răchie bună. Nu vindem cantităţi foarte mari, fiecare vine şi cumpără câte 20-30 de litri”, spune cărăşeanul.

Cazanul în care produce licoarea e moştenit, are peste 40 de ani. A rezistat atât cu mici reparaţii. “Fundul e din cupru şi ăla cedează primul, pentru că după ani şi ani el se arde şi atunci trebuie înlocuit. Mai apar fisuri, dar se repară”, povesteşte Ioan Vulpeş.

"E încăpăţânarea noastră să facem pomicultură"

Spune încă că pentru zona Banatului Montan pomicultura e o procupare grea, care presupune multă muncă. “E complicat în zona asta, pentru că specificul zonei, nefiind de câmpie, îţi dă mari bătăi de cap. Eu am şapte hectare de teren, care sunt în cinci zone diferite, foarte colinare, foarte dificile, întortocheate. E o muncă spartană, îngrijitul pomilor, culesul fructelor, transportatul, dar la noi e tradiţie şi nu ne lăsăm de ea. Statul nu ne dă niciun ajutor. E doar încăpăţânare noastră să avem grijă de teren, să facem pomicultură. E greu, dar ce să facem, că nu putem să plecăm toţi. Eu am plantaţii de cireşi, meri şi peri. Eu produc răchie şi sucuri de fructe”, spune bănăţeanul.

Povesteşte că a încercat să-şi bage produsele în magazine, însă adaosurile comercianţilor le-au dus la un preţ la care se cumpărau foarte greu. ”Ajungeau la nişte preţuri mult prea mari şi nu le mai cumpăra nimeni. În supermarket e mai dificil, pentru că nu e un produs pe care să-l poţi acoperi de unul singur. Eu de exemplu am un lot de 5 tone de suc şi pe urmă nu mai pot furniza”, susţine producătorul.

La despărţire ne dă şi câteva trucuri, deşi spune că el preferă să nu le folosească. “Zahărul îi dă tărie răchiei. Însă nu se pune mai mult de cinci la sută, dacă se exagerează o poate şi strica. Sunt unii care fac doar din zahăr şi din arome, însă aia nu mai e ţuică. E alcool! Ţuica adevărată de prune e undeva la 25 de lei, iar celalată e la jumătate de preţ. Ţuica de pufoiacă? Am auzit şi eu, dar astea sunt poveşti. În schimb, din tot ce e dulce se poate face ţuică. Zahăr, bomboane, marlmeladă, glucoză, pe timpul lui Ceauşescu erau ingredientele principale. Dar asta e producţia de bodegă, care e ieftină şi de obicei ajunge în birturi. Dacă vrei o răchie adevărată ori ţi-o faci singur, ori o cumperi de la producători autentici, nu de pe marginea drumului”, mai spune Vulpeş