Profesorul universitar care a luat mită 52.000 de euro se simte jenat în faţa instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şpăgarii de la Facultatea de Drept din Caransebeş a Universităţii Hyperion rămân în penitenciar pentru alte 30 de zile după ce Tribunalul Caraş-Severin le-a respins cererile de eliberare sub control judiciar formulate de avocaţii lor.

Acuzaţi de trafic de influenţă şi luare de mită, respectiv, complicitate la dare şi luare de mită, ambele în formă continuată, profesorul universitar de Drept Civil şi membru în Comisia de susţinere a examenului de licenţă la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Hyperion, Gheorghe Stancu, şi Nicoleta Gumă, coordonatorul Centrului Tutorial Caransebeş, au avut o nouă tentativă de a ieşi de după gratii. Mihai Paşca, unul din avocaţii celor doi inculpaţi, a cerut Tribunalului Caraş-Severin punerea lor în libertate sub control judiciar. La propunerea procurorului DNA, instanţa a respins însă ambele cereri.


Stancu contestă rechizitoriul
    Audierile celor nouă inculpaţi în dosar au fost din nou amânate, Nicolae Barac, apărătorul unuia dintre studenţii care a plătit 1.500 de euro pentru o notă bună la examenul de licenţă cerând un nou termen. A motivat că apără un alt client în faţa Tribunalului Militar din Bucureşti. Cum nimeni nu s-a opus, instanţa a acordat un nou termen la data de 11 noiembrie. S-a pus însă în discuţie menţinerea măsurii arestării preventive a Nicoletei Gumă, a profesorului Gheorghe Stancu şi a studentului Eugen Tacotă, cel care a adunat şpăgile de la colegii săi.

“Îmi cer scuze. Îmi este jenă că mă aflu în faţa instanţei. Sunt aici din cauza unui rechizitoriu întomit din frânturi ale unor convorbiri telefonice. Statutul meu social nu are nicio valoare. Din rechizitoriu reiese că toată viaţa am fost predispus la astfel de fapte”, a afirmat, vizibil marcat de faptul că se află în boxa acuzaţilor pintre criminali, violatori şi traficanţi de droguri, profesorul de drept. 


Nicoleta Gumă este cu moralul la pământ

Nicoleta Gumă este cu moralul la pământ


Epuizată de drumul până la Tribunal
Nicoleta Gumă a afişat imaginea unei femei epuizate, atât fizic, cât mai ales psihic. “Am o anumită vârstă. Am acasă o mamă bolnavă, în ultima fază de cancer. Am plecat la ora 1 noaptea din Penitenciarul Arad şi am ajuns la Reşiţa dimineaţă, la 10. Nu mai rezist să tot fac acest drum atât de lung. Mai am un singur an până la pensie. Vă rog să nu mai prelungiţi măsura arestării preventive”, s-a plâns Nicoleta Gumă.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite