Oraşele de succes din România, exemplu de bune practici într-un documentar inedit despre dezvoltarea comunităţilor

Oraşele de succes din România, exemplu de bune
practici într-un documentar inedit despre dezvoltarea comunităţilor

Echipa UrbanizeHub la interviurile ce vor sta la baza documentarului despre oraşele de succes

Una dintre cele mai active asociaţii de dezvoltare urbană desfăşoară, în aceste zile, un proiect inedit prin care să prezinte oraşele de succes ca exemple de bune practici pentru întreaga Românie.

UrbanizeHub, este o comunitate de experţi care promovează proiectele despre dezvoltarea durabilă şi oraşe inteligente. Graţian Mihăilescu, fondatorul UrbanizeHub, spune că scopul lor este să aducă aceste teme în prim plan şi să încurajeze integrarea ideilor inovatoarea în România. Cei de la UrbanizeHub se află, în aceste zile, într-un turneu, prin cele mai dezvoltate oraşe ale ţării, unde realizează o serie de documentare prin care să promoveze bunele practici.

O echipă condusă de către Graţian Mihăilescu merge din oraş în oraş, unde discută cu factorii implicaţi şi încearcă să scoată în evidenţă care au fost elementele care au dus la reuşită. Discuţiile sunt filmate şi vor fi prezentate pe unul din posturile naţionale de televiziune, cu care cei de la UrbanizeHub se află în discuţii în momentul de faţă. Până acum, cei de la UrbanizeHub au fost la Oradea, Cluj, Alba Iulia, Sibiu, şi Braşov, dar periplul lor continuă şi prin alte oraşe.

“Practic, noi vrem să scriem istorie prin acest documentar. Pentru că, până acum, nu s-a mai vorbit despre oraşe în acest fel. La final, o să facem în astfel încât acest documentar să ajungă prin diverse canale la stakeholderii locali din toate oraşele României, dar şi la centru. Aşa putem să trasăm nişte linii şi o viziune de dezvoltare a oraşelor. Prin aceste interviuri luate în teren, de la cei care au pus umărul la reuşita oraşelor româneşti,  a acelor oraşe care sunt acum în faţă şi de care vorbeşte toată lumea. Noi, practic, suntem un fel de facilitatori şi încercăm să prezentăm oamenii activi, liderii urbani. Noi nu vorbim doar despre administraţie şi primării. O să prezentăm exemplele de bună practică la nivel de comunitate, de ecosistem urban. Practic ceea ce facem noi este o cercetare extrem de serioasă. Mergem şi vorbim cu oameni din comunităţi, din administraţie, din buisness, din sectorul civil, oameni care implementează proiecte”, spune Graţian Mihăilescu.

Liderul UrbanizeHub povesteşte că reacţiile oamenilor pe care îi abordează în cercetarea lor sunt exact aşa cum se aşteptau să fie. Aceştia se bucură să împărtăşească reţetele succesului şi să contribuie şi la dezvoltarea altor comunităţi.

“Când te duci şi îi întrebi şi scoţi în evidenţă lucrurile bune, în  general, oamenii se mândresc cu reuşitele lor, cu munca lor. Noi îi intervievăm pe oamenii activi, pe aceşti oameni noi facem cercetarea. Pe oameni care se implică şi oameni care vor o schimbare şi depun toate eforturile ca această schimbare să se producă. Din păcate, sunt încă destule locuri unde aceşti oameni lipsesc. De asta noi vrem să dăm aceste exemple şi să-i scoatem în faţă pe cei care au reuşit şi să arătăm că se poate. Prin puterea exemplului se pot schimba lucrurile şi în România. Suntem convinşi, şi asta ne şi dorim, să se creeze un efect de domino şi să stimulăm oarecum competiţia între oraşe, între comunităţi", afirmă Mihăilescu.

Echipa de la UrbanizeHub intervievează zeci de persoane implicate în succesul unor oraşe româneşti.

"Stăm de vorbă cu primari, cu oameni din federaţia zonelor metropolitane, pentru că fiecare regiune are nevoie de aşa ceva, cum sunt cei de la Oradea sau la Braşov, vorbim cu city-manageri, cu oameni de la fundaţiile comunitare, cu cei care dezvoltă proiecte care nu sunt finanţate din bani publici, vorbim cu arhitecţi, vorbim cu oameni de IT, cu antreprenori. Ne interesează investitorii străini, cum îşi pune  business-ul amprenta pe comunităţile respective. E o combinaţie de oameni, din care lumea trebuie să înţeleagă că un oraş nu înseamnă doar primarul. Primarul este un facilitator, dar în jurul lui se învârt o grămadă de actori, care trebuie să pună umărul şi să se implice", e de părere liderul UrbanizeHub.

Gratian Mihăilescu spune că acolo unde s-a înţeles acest lucru oraşele au reuşit să se dezvolte. Documentarul pe care îl realizează echipa UrbanizeHub va fi gata în această toamnă şi va fi prezentat publicului pe unul sau mai multe posturi naţionale de televiziune, dar va fi transmis pe diverse canale şi spre comunităţile locale.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: