Obiceiul piţărăilor în Banat

Orice prichindel din Banat aşteaptă cu sufletul la gură ziua de 24 decembrie, Ajunul Naşterii Domnului, pentru a merge „piţărău”. Este un obicei foarte vechi păstrat în Banatul de Munte ca toţi copilaşii să vestească încă din Ajun Naşterea lui Hristos

Ei au un colind special pe care îl spun, iar cei care sunt foarte mici, nu mai spun colindul ci doar strigă: „piţărăi, piţărăi”...

Dicţiiionarul Explicativ al limbii române pune denumirea de piţărău pe seama colăcelului primit în urma colindei, sau pe nuieluşa pe care copiii o purtau în mână: „piţărău s. v. colind, colindare, colindat, colindător, colindeţ, urător, s. m. (Reg.) 1. Copil care umblă cu colindul în ajunul crăciunului; colindător. 2. Colac, cozonac sau covrig care se dă colindătorilor; colindeţ. 3. Băţ de colindător făcut dintr-o creangă de alun, descojită şi înflorată. – Comp. magh. pityergö. piţărắu, piţărắi, s.m. (reg.) 1. obiceiul de a umbla cu colindul de Crăciun; colind. 2. colac, covrig, colindeţ, piţărel (dat colindătorilor). 3. băţ de colindător. 4. (pop.) colindător“.

Piţărăii aduc pe uliţele satului magia colindatului ce va porni în seara ajunului. Străzile răsună de zarva pe care o fac copiii- de la cei mai mici şi până la cei de clasa a VI a şi chiar a VII a fiindcă nu există nici un fel de oprelişte. Încă de dimineaţă, dar şi pe parcursul întregii zile aceştia şi-au luat straiţa din cui şi au pornit în cete pe străzi.

Gazdele îi aşteaptă la uşă şi-i poftesc în casă, unde îi ascultă cu luare aminte, apoi îi răsplătesc cu daruri. Plata tradiţională a piţărăilor sunt nişte colăcei speciali, numiţi chiar piţărăi şi o bucată de cârnaţi. Gazdele mai darnice ţin cont chiar de faptul că sunt copiii mici, iar în vechime le dădeau mere, fructe confiate (poame), nuci, alune, dulciuri şi chiar bănuţi

Ceata de piţărăi sunt primii care pleacă la colindat încă din Ajun. Numărul piţărăilor din coş este de câteva zeci la fiecare gospodărie iar merele îmbujorate stau ascunse printre nuci. Apoi, copiii cei mari din sat vor sosi de seară când gazdele vor primi colindătorii cu vestea naşterii lui Iisus. Obiceiul este aşa de vechi încât toată lumea s-a trezit cu el, neexistând un început clar, dar toţi sunt siguri că va merge mai departe...

Tradiţia piţărăilor se păstrează în Caraş Severin mai ales în mediul rural. În dimineaţa zilei de Ajun, gospodarii aprind câte un foc în faţa fiecărei case şi aşteaptă colindătorii, care sunt numiţi piţărăi.

Aceştia poartă costume tradiţionale şi ţin în mână câte o colindiţă. Potrivit tradiţiei, aceasta este, de fapt, o bucată de lemn din alun care este vopsită în culorile alb şi negru. Cum numărul celor care le fac acasă este tot mai mic, colindătorii le-au înlocuit pe cele tradiţionale cu cele cumpărate din comerţ.

Nelipsită este desaga în care primesc din partea celor pe care îi colindă multe nuci, mere, o sumă simbolică de bani şi colăcei proaspeţi pregătiţi pe vatra fiecărui gospodar. Denumirea de piţărăi provine de la colacul gătit din aluat de pâine. Obiceiul piţărăilor este păstrat încă de pe vremea dacilor şi are ca semnificaţie sacrificiul adus divinităţii ca mulţumire pentru rodnicia holdelor de peste an.

Poezia pe care aceştia o spun atunci când colindă este în grai bănăţean şi se păstrează din moşi strămoşi.

“Iţă, iţă colindiţă/Ieşi afară găzdăriţă/Cu miei, cu purcei/Fug copiii după ei. Da-mi colacu’ şi cârnatu’/Să mă duc la altu’”. O şi mai veche tradiţie din Banatul de Munte, tradiţie atât de veche că nimeni nu ştie de când este sau cine a hotărnicit-o, face ca noaptea de Ajun, cea din 23 spre 24 decembrie, străzile din satele din Banatul de Munte, să fie în flăcări. Fie că sunt gugulani, de pe Valea Bistrei, a Sebeşului sau a Timişului, bănăţenii aprind focuri mari la răspântiile drumurilor şi lângă biserici, unde se adună, povestesc, colindă, spun glume sau jocuri, pregătesc un pahar de răchie fiartă şi îi învaţă pe cei mici ce trebuie să facă în piţărăi. Obiceiul este foarte vechi şi reprezintă ultima repetiţie înainte de Ajun, când cei mici merg piţărăi iar cei mari cu colinda. 

Oamenii spun că acest obicei aminteşte de păstorii din Betleem care erau cu oile pe câmp şi cărora li s-a arătat Arhanghelul Gavril care Le-a spus că li s-a născut Mântuitor, să meargă că Îl vor găsi culcat într-o iesle. Cu toţii stau în jurul focului până spre dimineaţă, pe la orele 4-5, moment în care copii cei mici încep să meargă prin sat cu piţărăii. Şi pentru că este o repetiţie de colinde în mijlocul celor adunaţi vine şi preotul satului sau cantorul, care repetă cu ei colinde, închină un pahar de răchie fiartă şi îi verifică pe cei mici dacă ştiu să spună cum trebuie piţărăii.