O femeie de 50 de ani conducea fără permis pe străzile din Reșița

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Șoferița s-a ales cu dosar penal pentru că s-a urcat la volanul mașinii fără a avea permis de conducere. Aceasta mergea fără nici o grijă pe strada Laminoarelor când a fost surprinsă de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Reșița.

Sfârșitul de săptămână a fost unul cu ghinion pentru mai mulți șoferi reșițeni care s-au urcat la volanul autoturismelor fără a a avea permis de conducere sau chiar sub influența alcoolului.”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Reşiţa au depistat-o pe C.Elena, de 50 ani, din municipiu Reşiţa, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Laminoarelor, fără a poseda permis de conducere”, a spus agent Ancuța Cărbunaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Caraș- Severin.

Tot pe raza localității Reșița a fost surprins și un orădean de 29 de ani care conducea sub influența alcoolului.”La testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a mai spus purtătoarea de cuvânt. Cei doi șoferi s-au ales cu dosar penal.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite