Muntele Semenic este luat cu asalt de turiști după Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorii turistici din Banatul Montan se bucură anul acesta de mai mulţi turişti şi profit mai mare, în comparaţie cu sezonul de iarnă trecut. Dacă de Crăciun pensiunile de pe Semenic au funcţionat pe jumătate pline, de ieri locurile au fost ocupate integral.

Asta, spre deosebire de anul trecut, atunci când mai degrabă a suflat vântul crizei la altitudine, iar zăpada şi-a făcut apariţia de abia când s-a terminat vacanţa. Proprietarii şi administratorii de hoteluri s-au pregătit cu meniuri speciale de Crăciun, însă pensiunile lor au funcţionat doar cu jumătate dintre locuri ocupate. „De ieri, funcţionăm la capacitate maximă, iar partea bună a lucrurilor este că pârtiile sunt pregătite să îşi primească schiorii. Se întâmplă aşa pentru că turiştii din Caraş-Severin ţin la tradiţie şi preferă ca ziua de 25 să o petreacă alături de familie, lângă brad”, a spus Silvester Orgonaş, reprezentantul unei pensiuni de pe Muntele Semenic. Acesta spune că o bulină în plus faţă de anul trecut, dar şi principala atracţie sunt pârtiile acoperite de zăpadă. Stratul atinge 30 de centimetri, iar schiorii se pot bucura de practicarea sporturilor de iarnă.   


Vin fiert pentru turişti


Cabanierii s-au pregătit intens pentru turiştii care le-au călcat pragul, atât în weekendul cu Crăciunul, cât şi la începutul acestei săptămâni. Din pachetul special nu a lipsit meniul tradiţional cu sarmale şi friptură. Ţuica şi vinul fiert, preparate după reţete speciale, au avut priză mare la public. „Din meniul de anul acesta nu lipseşte vinul fiert, făcut după o reţetă specială «a la Melisa». Ne-am pregătit cu o cantitate mare de vin pentru că este la mare căutare şi în rândul turiştilor care urcă doar pentru o zi, ca să schieze şi vor să se încălzească”, a spus Florin Tudor, administrator de pensiune.


Şoseaua care leagă Reşiţa de Văliug nu este deloc acoperită cu zăpadă, iar de la Văliug şi până pe Semenic se circulă normal, dar în condiţii de iarnă. Asta înseamnă că de la Prislop şi până pe versant, şoferii trebuie să plece la drum cu cauciucuri de iarnă şi lanţuri specifice sezonului.

Diferenţe faţă de 2010

Analiștii economici explică faptul că dincolo de absenţa zăpezii, criza economică este cea care anul trecut i-a făcut pe turiști să analizeze cu atenţie modul în care își cheltuie banii. Așa că oamenii au preferat să stea acasă, în familie, și să cheltuie bugetul minim pentru masa festivă. „Anul acesta s-a simţit o revigorare din punct de vedere financiar, mai ales că multe dintre sectoarele care au fost la pământ anul trecut, în 2011 s-au repus pe picioare”, a explicat analistul economic, Cristian Orgonaș. Mai mult decât atât, ca să îi momenască pe turiști, operatorii de turism au păstrat aceleași preţuri la cazare ca şi anul trecut.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite