Micii grădinari ai Reșiței sunt favoriți să câștige marele premiu GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi copii de 10-11 ani de pe Aleea Mărghitaş din Reşiţa au amenajat o grădină de toată frumuseţea. Supăraţi că în cartierul lor e prea puţin verde şi prea mult gri, puştii au cumpărat flori, au muncit câteva zile şi au dat viaţă aleii pe care-şi petrec copilăria.

Câţiva copii care locuiesc într-un bloc de pe Aleea Mărghitaş din Reşiţa le-au dat o adevărată lecţie vecinilor mai în vârstă care nu s-au mai arătat demult preocupaţi de micuţa grădină din faţa imobilului. Puştii au renunţat la dulciuri şi alte pofte pentru câteva zile şi şi-au cheltuit toţi banii primiţi de la părinţi şi de la bunici la florărie.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

Au cumpărat panseluţe viu colorate, zambile, gladiole, crini spanioli şi tot felul de flori multicolore. Înainte să le planteze, au curăţat locul, au smuls buruienile şi chiar au amenajat o alee pietruită. Grădina a devenit un adevărat punct de atracţie pe Aleea Mărghitaş şi acum toţi vecinii se mândresc cu realizarea copiilor. „Multe dintre florile puse de noi nici nu au înflorit. Am semănat o mulţime şi abia când vor înflori toate se vor vedea cu adevărat roadele muncii noastre”, a spus Gabriel Truşcă, un puşti de numai 10 ani. „Urmează să plamtăm nişte brazi, pe care îi vom aduce de la Văliug şi vom da cu var pe pomi”, a adăugat Darian Stancu.

Concurs „verde”
Primăria Reşiţa organizează şi anul acesta competiţia celor mai frumoase grădini din oraş. Copiii de pe Mărghitaş habar nu aveau că pot intra în competiţie pentru marele premiu. „Dacă reşiţenii vor un oraş curat, atunci să facă la fel ca noi”, îndeamnă Darian Sabo, care abia a împlinit zece ani.
„Concursul se desfăşoară în perioada 21 martie – 24 aprilie. Informaţii suplimentare pot furniza colegii de la Serviciul de Gospodărire. Anul trecut, locul I a fost premiat cu 1.500 lei”, a precizat Cosmin Enuică, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite