Ion Ţiriac a renunţat la celebra partidă de vânătoare de la Balc. Unde vânează anul acesta magnatul român şi prietenii lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Mai mulţi oameni de afaceri din Europa au sosit vineri dimineaţa, 8 decembrie, cu aeronave private pe aeroportul din Timişoara, de unde au plecat spre Ersig, judeţul Caraş-Severin, unde va avea loc partida anuală de vânătoare organizată de Ion Ţiriac.

Partida anuală de vânătoare organizată de omul de afaceri Ion Ţiriac nu mai are loc anul acesta la Balc, în judeţul Bihor, ci la Ersig, în Caraş-Severin, pe un domeniu de vânătoare de 700 de hectare achiziţionat în urmă cu doi ani de fostul tenismen, arată news.ro

Dacă în anii trecuţi partida de vânătoare a avut loc pe domeniul de la Balc aparţinând fostului mare tenismen român, anul acesta mistreţii vor fi împuşcaţi pe domeniul din satul Ersig (comuna Vermeş), din judeţul Caraş- Severin.

Domeniul de la Ersig, în suprafaţă de peste 900 de hectare, i-a fost retrocedat prinţului Paul de România, însă acesta i-a vândut omului de afaceri Ion Ţiriac 700 de hectare.

Maroşan Arsenie, primarul comunei Balc, spune că omul de afaceri nu şi-a mutat vânătoare de pe domeniul din Bihor, ci că probabil organizează două partide. "Eu nu cred că a mutat partida de vânătoare. Probabil că a decis să organizeze şi acolo. Aici domeniul este bine întreţinut, are aproximativ zece angajaţi, care sunt mereu la muncă. Probabil va face două partide de vânătoare", spune primarul.

Maroşan consideră că activitatea vânătorească a lui Ion Ţiriac a adus doar beneficii comunei, atât ca imagine cât şi ca venituri. "Pentru noi e foarte bine. Domnul Ţiriac este un om extraordinar. Eu am fost în câteva rânduri la acţiunile organizate de dumnealui. Nu la vânătoare, ci la masă. Acolo nu se face masacru, aşa cum se spune. E un domeniu foarte bine organizat şi totul se face controlat, Vin doar oameni de calitate. Domnul Ţiriac e cu impozitele la zi, dar nu mă întrebaţi că nu pot să vă spun cât plăteşte, însă pentru noi, pentru comună e foarte bine", a declarat primarul de la Balc.

Domeniul deţinut de Ion Ţiriac, în comuna bihoreană, are 1300 de hectare.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite