FOTO VIDEO Inspectorul Paul Miloş de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic ridicat de poliţişti pentru tăiere de lemn din arii protejate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au descins la sediul Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare Reşiţa dar şi la cel al Parcului Naţional Semenic Cheile Caraşului. Prejudiciul depăşeşte 200.000 de lei.

Lupul paznic la oi. Poveste revine în ariile protejate din Caraş-Severin. După ce săptămâna trecută chiar şeful vânătorilor a fost prins la braconat, astăzi poliţiştii au percheziţionat sediul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic din Reşiţa şi al Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului pentru a destructura o reţea de evazionişti, care defrişau până şi ariile protejate din Parcurile Naţionale.

Totul a plecat de la un control inopinat al comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu Bucureşti în zona localităţii Văliug. Din cele documentate până acum se pare că şeful reţelei era chiar inspectorul Paul Miloş de la Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic din Reşiţa şi soţia acestuia, angajată a PN Semenic-Cheile Caraşului. Averea funcţionarului creştea într-o zi cât a altora în zece. Paul Miloş avea trei autoturisme de lux şi îşi ridica şi o vilă în cartierul Câlnic. Vecinii îl vorbesc de bine, dar spun că a mai fost acuzat de inginerii cu lemn

Pentru că lemnul provenea din arii protejate, acesta nu era înregistrat contabil şi nici nu era comercializat cu acte. Mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi Toma Canea, au fost vizaţi de mascaţi, care au adus 10 persoane la audieri.


„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, au desfăşurat 11 percheziţii, dintre care cinci domiciliare, două la sediile unor instituţii publice, două la sedii de societăţi comerciale şi două asupra unor autoturisme. Percheziţiile au loc pe raza municipiului Reşiţa şi localitatea Bozovici şi privesc probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de evaziune fiscală în domeniul prelucrării materialului lemnos. Poliţiştii au ridicat, în vederea cercetărilor, acte contabile, unităţi de calculatoare, memory-stick-uri şi suma de aproximativ 24000 euro. În urma activităţilor au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri, 10 persoane, iar prejudiciul total în dosar se ridică la peste 200000 lei“ ne-a informat ag. princ. Ancuţa Cărbunaru, purt de cuv al IPJ CS.
Cei 10 vor fi duşi pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
 

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite