Incendiu într-un bloc de locuinţe din Reşiţa: un bărbat a decedat, trei oameni au ajuns la spital şi 24 de persoane au fost evacuate

Incendiu într-un bloc de locuinţe din Reşiţa: un bărbat a decedat, trei oameni au ajuns la spital şi 24 de persoane au fost evacuate

FOTO NEWS.RO

Un incendiu puternic a izbucnit într-un apartament aflat la etajul al treilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Reşiţa, judeul Caraş- Severin. În urma incendiului, proprietarul apartamentului unde a izbucnit focul, a fost gasit decedat, intoxicat cu fum. 24 de persoane au fost evacuate, unele dintre ele cu ajutorul scării mecanice. Trei dintre acestea au fost duse la spital.

Ştiri pe aceeaşi temă

Incendiul a pornit, duminică dimineaţă, la un apartament aflat la etajul al treilea al unui bloc de locuinţe de pe strada Romanitei din Reşiţa.
 
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş- Severin, proprietarul apartamentului unde a avut loc incendiul, a fost gasit decedat, după ce se intoxicase cu fum. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 50 de ani.
 
”24 de persoane au fost evacuate, o parte dintre acestea cu scara mecanică deoarece casa scării era plină de fum, iar oamenii riscau să se intoxice. S-a intervenit cu şase echipaje depompieri, două echipaje de ambulanţă şi echipaje ale furnizorilor de energie electrică şi gaze”, au transmis reprezentanţii ISU Caraş-Severin.
 
În uma incendiului, trei persoane au fost duse la spital cu atac de panică.
 
Pompierii încearcă acum să stabilească exact de la ce a pornit focul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: