Hotelul împărătesc dintr-o staţiune celebră nu-şi găseşte de 4 ani cumpărător deşi se vinde la jumătate de preţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din cele mai importante hoteluri din Băile Herculane este scos din nou la licitaţie şi poate fi cumpărat cu jumătate din suma evaluată.

Este vorba despre Hotelul Traian, din Herculane, aflat în centrul istoric al celebrei staţiuni. SC Hotel Dacia SRL, societatea care îl deţine se află în insolvenţă şi are bunurile scoase la licitaţie. Hotelul a fost scos de zeci de ori la licitaţie, din 2016, însă până acum nu s-a găsit niciun cumpărator, chiar dacă se află în curs de reamenajare şi lucrările de consolidare au fost refăcute. Valoarea lui este de 2.610.000 Euro, însă la licitaţia din 21 mai poate fi cumpărat cu jumătate din această sumă.

“Imobil Hotel Traian, situat în Băile Herculane, str. Cernei nr.4, jud. Caraş-Severin, identificat prin teren intravilan în suprafaţa de 1902 mp, nr. cadastral 30940 si cldire hotel C1 în suprafaţa construită de 1.853 mp, nr. cadastral 30940-C1, proprietate SC HOTEL DACIA SRL- societate în insolventa. Licitaţiile se vor organiza pornind de la pretul de 50% din valoarea de evaluare, fără ca activele să poată fi adjudecate sub preţul de pornire, conform Regulamentului de organizare si participare la licitatii modificat şi aprobat de adunarea creditorilor. Licitaţiile se vor relua la un interval de14 zile calendaristice (bilunar), respectiv în zilele de joi, orele 14.00. Orice ofertă primită în afară condiţiilor de licitare va fi supusă aprobării Adunarii creditorilor, adunarece se va convoca în termen de 5 zile de la primirea ofertei”, se arată în anunţul de licitaţie.

În 2016, înainte de a fi scos la licitaţie prima dată, Primăria Herculane ar fi putut să-l achiziţioneze având drept de preemţiune, însă primarul Cristian Miclău a anunţat că administraţia locală nu dispune de fondurile necesare. Situaţia nu s-a schimbat nici în prezent. Nici Ministerul Culturii, următorul pe lista preemţiunilor, nu a uzat de acest lucru, chiar dacă imobilul este considerat monument istoric.

Hotelul a fost construit în 1869 de către împăratul Franz Joseph. Iniţial a fost numit Rudolf, după numele unicului fiu al lui Franz Joseph. După primul război mondial, hotelul a fost cedat României şi a primit numele de hotel Carol. Hotelul a continuat să fie folosit până la închiderea în 2005 din cauza degradării. Actualul proprietar a început lucrările de renovare încă din 2011.

Hotelul s-a aflat în dosarul DIICOT, pe lista imobilelor înstrăinate din patrimonial SC Hercules SA Băile Herculane de grupul infracţional constituit de Iosif Armaş, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 123.000.000 lei.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite