Grapini: „Înainte de 89 veneam la Herculane numai cu relaţii şi cu pile“

Grapini: „Înainte de 89 veneam la Herculane numai cu relaţii şi cu pile“

Maria Grapini speră că staţiunea va reveni la gloria de altă dată

Perla Banatului şi cea mai veche staţiune balneo-climaterică din Europa, Băile Herculane a pierdut enorm de mult din farmecul staţiunii de odinioară

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei peste 20 de ani de indiferenţă şi nepăsare prin care staţiunea Băile Herculane a fost obligată să treacă după Revoluţia din 1989 au făcut mult rău şi renumelui staţiunii, clădirilor de o frumuseţe inestimabilă dar şi izvoarelor termale. Ajunsă recent în staţiune, ministrul Maria Grapini îşi amintea cum, înainte de 1989, ajungea cu eforturi mari să se poată caza împreună cu fiul său la Hotelul Roman din staţiune. Dacă până înainte de Revoluţie staţiunea Băile Herculane era arhiplină de turişti, ministrul Maria Grapini a observat o degradare considerabilă a oraşului după anul 1989. „Eu sunt tristă, pentru că în Herculane, la unul din hotelurile de aici, la Roman, veneam cu relaţii şi cu pile înainte de ‘89 în staţiune, să stau cu copilul. Acum, Herculane a căzut sub nivelul a ceea ce era înainte de ‘89. Nu mai stăm să căutăm vinovaţi, trebuie să vedem ce facem de acum înainte”, a declarat Maria Grapini.

Atât în secolul XIX cât şi în prima jumătate a secolului XX staţiunea era una dintre cele mai căutate din Europa, în anii 40 cota staţiunii era de două ori peste Monte Carlo. 
In perioada comunista au fost construite facilitati de turism in masa, cum ar fi hoteluri foarte inalte din beton. Era foarte apreciata de pensionari, care isi cheltuiau cupoanele alocate de stat in acest loc, pentru imbunatatirea sanatatii. Aici puteau fi văzute camera şi portretul împăratului Franz Josef, dar şi camera în care a locuit prinţesa Sisi, cea care s-a legat indestructibil de numele staţiunii. Camera păstra exact mobilierul adus de la Viena pentru Sisi. După privatizarea societăţi SC Hercules, însă, cel mai probabil acesta a luat drumul colecţionarilor de artă.
Staţiunea a fost pe culmile gloriei în vremea Romai antice, a Imperiului Austriac şi în vremea regimului comunist. Da, da, nu am greşit când am spus că în vremea comunismului staţiunea a traversat o perioadă glorioasă. Pe atunci la Băile Herculane veneau mii de turişti din ţară, dar şi mulţi, foarte mulţi străini din Occident. Astăzi, însă, a ajuns o ruină barocă, asemenea unei zeiţe bătrâne, căzută în dizgraţie, acoperită cu podoabe coclite de vreme. Dintr-un falnic semizeu, băile lui Hercules s-au transformat într-o bătrânică măcinată de osteoporoză, căreia îi cade tencuiala de pe chip şi i se frâng oasele din lipsă de calciu.
 
Annie Bentoiu povestestea duios, cu multe detalii, atat de ajutor pentru a ne inchipui frumusetea loculului din 
Foto
acele vremuri, despre Baile Herculane din anii 40, cand dumneaei era o adolescenta:„Frumusetea acelui peisaj se integrase fiintei mele mult mai adanc decat imi dadusem seama: ani de zile mi-au reaparut in minte sau in somn zeci de imagini, cu un relief uimitor. Eram un grup de baieti si fete care nu ne cunosteam deact pe numele de botez si n-aveam sa ne mai revedem, dar impreuna ne-am bucurat de nevinovate suete, de lungi plimbari in padurile vecine si de pasonate partide de ping-pong. Arhitectonic, Baile Herculane erau o statiune care purta insemnele trecutului sau habsburgic. Singurul hotel modern, Cerna (astazi mai mult ca sigur, o vechitura), distona puternic cu restul cladirilor, dar se putea lauda cu o piscina care avea mare succes. Centru statiunii era constituit de o sala de cazino (acea Kursaal tipica statiunilor germane), utilizata in parte ca restaurant si dand pe o terasa cu vedere spre raul Cerna, unde luam masa sumb umbrele largi de soare. De o parte si de alta a cladirii, legate de ea prin doau promenade in arc de cerc, cu mozaic rosu si acoperis sprijinit de colonade subtiri de fier forjat, se ridicau doua hoteluri absolut gemene si ele in stil Belle Epoque, intitulate istoric „Carol“ si „Ferdinand“. In 1943 camerele lor inalte, logiile largi si perdeluite, culoarele insonorizate prin covoare groase, feroneria scarilor, decoratia de oglinzi, posibilitatea de a ajunge la cladirea bailor prin culoare directe, serviciul impecabil, toate acestea te proiectaudintr-odata in alt timp si pe alte meleaguri. Un parc mic, cu ronduri ingrijite, cobora lent spre dublul sir de copaci al strazii principale, care umra indeaproape cursul Cernei: acolo doar o balustrada ne despartea de rau, pe care-l puteam privi curgand in lungi minute de tihna. La mica distanta se inalta chioscul rezervat fanfarei militare, care in timpul sezonuluicanta zilnic, intre zece dimineata si douasprezece, un program de divertismentdin care nu lipseau valsuri de Strauss, uvertura la „Cavaleria usoara“ de Suppe sau „Pe o piata persana“ de Ketelby, precum si alte asemenea. Vilele si celelalte cladiri se intindeau de o parte si de alta a acestui mic centru si a platfomrei sale umbrite, cu pietris marunt, unde contesele isi aduceau caruciorul cu prajituri si cofeturi. 
Baie de sulf în anii 1970
Erau, se zice, adevarate contese scapatate, ceea ce vindeau reprezenta cea mai fina scoala de cofetarie vieneza si ele insele pareau a fi venit la bal mascat ziua in amiaza mare, fardate si coafate, cu cercei lungi, cu sortuletele si diademele lor albe de dantele scrobita. Dar frumusetea cu adevarat imperiala a locului era peisajul. Apa Cernei chiar era neagra, cum o arat si numele; poate din cauza izvoarelor tamaduitoare din vecinatate sau doar pentru caea, apropae tot timpul, curgea sub padure, printre pomi batrani si se lumina doar in ceasurile in care soarel o putea atinge. Panta ei era lina; stancile destul de numeroase o animau cu bulboane, spume de zapada, sopot pe multe lungimi de unda si cotituri mereu surprinzatoare. Padurile care o imprejmuiau, ocrotind-o, aveau caracterul ordonat si romantic al celor din basmele germane in care copiii se ratacesc pe carari, ezita la rascruci, intalnesc casute. Un intreg paienjenis de drumuri de picior inguste, netede inconjura statiunea. Treptele erau intarite cu trunchiuri subtiri, mestesugite, tufisurile erau curatate, podetele sigure, sagetile si placutele indicatoare citete, punctele catre care te purtau iti ofereau adaposturi, banci umbrite sau privelisti deschise“ scrie aceasta.
 
 
„Perla“ împăratului Franz Josef
Arhitectura cazinoului din Băile Herculane îmbină stilul neorenascentist şi baroc, clădirea fiind edificată la finele secolului al XIX-lea. Măreţia i-a venit, însă, la începutul veacului trecut, până când comuniştii au decis să şteargă orice urmă a Casei Imperiale de Habsburg şi l-au transformat într-o banală cantină. 
Pe vremuri, cazinoul a fost prevăzut cu sală de spectacole, restaurant şi un bazar cu 14 bolţi şi 12 ferestre. La etaj, se afla Salonul de Argint, destinată jocului de ruletă. În 1956, Cazinoul a fost cuprins de flăcări şi doar picturile din Salonul de Argint, care reprezintă figuri mitologice, au scăpat neatinse. Deşi în salon era pictat portretul împăratului Franz Iosef, acesta nu a scăpat comuniştilor care l-au acoperit cu decoraţiuni.
Camera Imparatesei Sisi
Apele termale, un atu
Cazinoul aparţine celei de-a doua etape de sistematizare a oraşului (1860-1875), numită şi etapa Franz Josef, deoarece construcţiile au fost începute ca urmare a vizitei împăratului austro-ungar din 1852. Ca şi predecesorul său, Francisc I, a apreciat calităţile curative ale izvoarelor termale. Porţiunea dintre Podul de Piatră de peste Cerna (1864), cu coridor acoperit, şi cazinou se dezvoltase atunci prin constituirea nucleului în jurul parcului, cu o compoziţie clasică, în stânga şi în dreapta axului central al zonei. Cele două ramuri simetrice au fost susţinute de pavilioanele Decebal (Pavilionul 2, din anul 1861) şi Traian (Pavilionul 1, din 1869). Acestea funcţionau şi ca hoteluri. 
Intrarea în Salonul de Argint (Casino-Salon sau/Kursalon) se făcea de pe o terasă acoperită cu o pânză specială, aşa cum apare pe ilustratele vremii. Printr-un coridor acoperit, se comunica cu cele două pavilioane. În urma incendiului din anul 1956, au cazut cele cinci statui de pe frontispiciu. 
 
Imagini din aceeasi galerie
  • Băi de sulf anii „70-80
  • Bar de zi Hotelul Hercules anii ”70
  • Proceduri 1980
  • Proceduri 1970
  • 1990
  • Baie romană originală
  • Cazinoul
  • Camera Imparatesei Sisi cu mobilierul original
  • Camera Imparatesei Sisi cu mobilierul original
  • Portret Sisi
  • Portret Franz Josef
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările