Giulian Paleologu este tânărul bucătar pasionat de călătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul a gătit pentru multe personalităţi, dar evenimentul cel mai important la care a participat a fost retragerea lui Gheorghe Hagi din lumea fotbalului. Giulian Paleologu este specialist în gastronomie încă de la vârsta de 14 ani.

De mic copil şi-a dorit să profeseze, mai ales că pasiunea a moştenit-o de la un unghi al său. „Îmi aduc aminte că de fiecare dată când mergeam la rude, unghiul meu pregătea masa. De la gust şi până la aspectul comercial, mâncarea făcută de el era minunată“, a povestit Giulian. Tânărul a lucrat ani de zile la cel mai renumit restaurant din Bucureşti, iar acum găteşte pentru reşiţeni. Primul meniu pe care l-a servit clienţilor a fost o salată care purta numele artistei Marilyn Monroe. „Acel fel era făcut din salată verde, roşii, ficăţei şi un ou prăjit. Ceea ce avea special era sosul preparat din mai multe plante şi condimente bine alese“, a spus Giulian. Momentul care i-a rămas întipărit în minte este cel în care marele fotbalist Gheorghe Hagi s-a retras din lumea fotbalului. „«Gala Hagi» a fost unul dintre evenimentele la care am contribuit. Îmi aduc aminte şi de un fel de mâncare care l-am pregătit într-un mod mai special. Erau frigărui din carne de cangur, cu ananas, marinate în lapte de cocos“, a mai spus Giulian. Tânărul adoră să călătorească şi să cunoască secretele gastronomice din ţările pe care le vizitează. „Cel mai mult mi-a plăcut în Franţa. Acolo sunt o mulţime de reţete pentru sosurile care fac meniurile să fie minunate. Cea mai recentă călătorie a fost la Roma, unde am rămas impresionat de diversitatea gelateriilor“, a povestit Giulian.

Întrebări şi răspunsuri

Ai vreun model în ceea ce priveşte meseria ta?
Da, îmi place mult de Jamie. Este un bucătar britanic care face foarte multe combinaţii reuşite în ceea ce priveşte felurile de mâncare.

Ce-ţi place?
Îmi place să cunosc oameni noi şi să mă implic în discuţii pe teme diferite şi interesante.

Ce nu-ţi place?
Nu-mi plac dezordinea şi lucrurile puse la întâmplare, mai ales în bucătărie. Nu-mi plac oamenii băgăcioşi.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite