„Fratele“ mai mic al Sfinxului din Bucegi se află în Banat. Turiştii pot ajunge uşor la el

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebritatea Sfinxului din Bucegi i-a făcut pe românii din mai multe zone să asemuiască anumite stânci cu mult vizitatul obiectiv turistic.

În Banat există o astfel de stâncă care se aseamănă, spun localnicii, cu originalul. "Fratele" mai mic al Sfinxului din Bucegi se află în comuna Topleţ, lângă Băile Herculane şi este una din mândriile localnicilor.

Aici apa şi vântul au săpat în stâncile calcaroase şi au dat pietrelor forma unui chip. Stânca se află la o altitudine de aproximativ o mie de metri, pe o creastă de munte, are 16 metri înălţime şi opt metri lăţime.

Este o rezervaţie naturală de tip geomorfologic cu rocă sedimentară, pereţi de stâncă şi grohotişuri. Se întinde pe o suprafaţă de 0,5 hectare şi are suprafeţe acoperite de vegetaţie din specii rare, printre care liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), frasinul (din specia Fraxinus ornus) sau lumânărica (din specia Verbascu phlomoides).

Turiştii care vor să ajungă la Sfinxul din Banat pot să pornească din Herculane pe drumul naţional DN67D, pană la podul de peste Cerna, din intersecţia cu drumul european E70. De aici se intră pe un drum de pământ, lung de aproximativ 3,5 kilometri, şi se ajunge în preajma stâncii celebre.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite