FOTO VIDEO Muntele sfânt al lui Zamolxe şi „vălul“ miresei legendare de la Beuşniţa
0
Dacă staţiunile de pe Muntele Mic sunt legate de legenda lui Zamolxe, în Valea Beuşniţei şi acum circulă legenda păstoriţei cu văl de mireasă a Beiului.
Zona turistică Scorilo este „enigma” turismului din Banat şi cuprinde staţiunile turistice: Muntele Mic şi Poiana Mărului. Aici există singurul Monument al Turismului (1937) din lume, la intrarea în Rusca-Montană, cu cele mai frumoase versuri pentru un imn adevărat al turismului românesc.
În această zonă turistică, se delimitează Ţara Gugulanilor, sub forma unui triunghi curbiliniu cu o suprafaţă de 2.000 de kilometri pătraţi, care începe de la Bucova, pe Valea Bistrei până la Caransebeş, şi de aici pe Valea Timişului până la „Poarta de Intrare” situată între Teregova şi Domaşnea. Cea de-a treia latură este convenţională şi poate fi imaginată peste crestele vârfurilor Godeanu (2.229 de metri), Ţarcu şi Gugu (2.291 de metri), ultimul fiind muntele sacru al lui Zamolxe. Zona cuprinde cele mai prospere două oraşe ale Banatului Montan, Caransebeş şi Oţelu Roşu. Dacă municipiul Caransebeş este „Oraşul“ prin excelenţă, toţi locuitorii spunând că merg sau vin „de la Oraş“ iar nu „de la Caransebeş“, Oţelu Roşu este supranumit şi „capitala Văii Bistrei“.
Municipiul Caransebeş este cel mai important nod de comunicaţie din Banatul Montan, fiind aşezat la încrucişarea a 4 drumuri principale care duc spre Timişoara, Orşova, Reşiţa şi Haţeg. Geografic, oraşul este situat la confluenţa a trei ape, Timiş, Sebeş şi Bistra, la o altitudine de 280 m. Totodată, se află la jumătatea distanţei dintre Drobeta Turnu Severin şi Timişoara ( la 100 km distanţă de fiecare oraş), pe drumul european E 70. În timpul Daciei Romane, la 6 km de actuala vatră a oraşului se găsea castrul roman Tibiscum (Jupa - Caransebeş).
Tocmai de aceea, turiştii au ce vedea în acest superb oraş al „barocului vienez“ cu sute de clădiri monument istoric, construite fie în stil gotic fie aparţinând barocului vienez sau, chiar, o simbioză a celor două stiluri. Ruinele unei biserici din secolul al XII-lea pot fi admirate chiar lângă catedrala ortodoxă, iar la Jupa este deschisă Rezervaţia Arheologică Tibiscum. Nu ocoliţi nici Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, expoziţia de sculptură monumentală în lemn din Parcul Teiuş şi Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ o bijuterie a stilului baroc, caz UNIC pentru o biserică ortodoxă! Dacă vi se face foame trebuie să ştiţi că oraşul nu are foarte multe locuri unde se mănâncă tradiţional sau clasic foarte bine. Cel mai căutat local, este Pizzeria „La Mărgan“ de pe Calea Severinului, unde un prânz vă poate costa 30-40 de lei. Deserturile cele mai bune le găsiţi la cofetăriile Ada Kaleh sau Wow. Dacă totuşi doriţi să serviţi prânzul puteţi alege restaurantul Hotelului Imperial. Servirea este ireproşabilă iar mâncare ca la mama acasă, însă trebuie să ştiţi că vorbim de unul dintre cele mai scumpe restaurante din oraş, deci aţi avea nevoie de cel puţin 50 de lei. În Parcul Teiuş este un local micuţ, „Pescăruşul“, unde vă recomandăm să alegeţi orice poftă de grătar aveţi.
Cel mai mare parc de sculptură monumentală din Sud-Estul Europei
Municipiul Caransebeş s-a decis, fără a recunoaşte oficial, să devină capitala artei, inaugurând pe data de 10 iunie o impresionantă expoziţie rezultată în urma unu simpozion de sculptură în cadrul căruia 11 sculptori din 11 ţări, inclusiv România, şi-au expus lucrările în andezit în cel mai mare parc de sculptură din ţara noastră şi chiar din sud-vestul Europei. Sculptori din Turcia, Chile, Georgia, Franţa, Slovenia, Bulgaria, Germania, România, Israel şi chiar din China, au cioplit cu măiestrie opere contemporane dăruind urbei o parte din farmecul culturii şi spiritualităţii fiecărei ţări participante.
Situat la intrarea în Caransebeş parcul de sculptură va fi îmbogăţit în fiecare an cu alte opere de artă care vor prinde viaţă la fiecare simpozion care se va desfăşura aici. Potrivit sculptorului Eugen Petri, acest parc este unic nu doar prin anvergură, ci şi prin valoare şi mai ales printr-o viitoare conectare la sistemul mondial de parcuri şi grădini de sculptură.
Monumentul turismului
În capitala Văii Bistrei, oraşul Oţelul Roşu, vă recomandăm să vizitaţi biserica ortodoxă din cartierul Ferdinand, pictată chiar de către Corneliu Baba, a cărui semnătură o veţi putea vedea pe icoanele Împărăteşti de pe catapeteasmă. Tot aici vă puteţi opri la o terasă de pe DN 68, „La Carabeu“ unde puteţi servi printre palmieri o ciorbă de burtă ardelenească sau o pizza ca-n Italia. Pentru asta nu veţi avea nevoie de mai mult de 25 de lei.
Cu siguranţă acum puteţi porni la drum, pentru a vedea un unicat, la care se ajunge uşor. După câţiva kilometri de la Voislova spre Rusca Montană ajungeţi la intrarea în satul Rusca Montană. Aici vedem un părculeţ mic, frumos amenajat, închis cu un gard frumos vopsit şi îngrijit, la umbra unor puieţi de brad, cu parcare pentru maşini si loc de joacă pentru copii. Însă privirea ne este aţintită spre un obelisc înalt de aproximativ 2 metri, realizat dintr-o marmura alba de culoarea laptelui, de forma unui turn, aşezat pe un piedestal tot din marmura. Acesta este Monumentul Turismului, monument probabil unic în Europa, poate chiar în întreaga lume. Monumentul a fost realizat integral din marmură albă de la Ruşchiţa, şi iniţial plasat în locul numit "Şapte Izvoare".
Pe placile din mijlocul obeliscului se afla scrisa o poezie foarte frumoasă, o poezie populară ce întregeşte relaţia om-natură:
Turistule ajuns sub poala padurii Arunca nacazul si patima urii Incearca sa prinzi din legile firii Scanteia divina: virtutea iubirii.
Chiar daca zona Banatului Montan, a muntilor Semenicului, Tarcului, Retezatului ne intampina privirile si ne ademeneste cu inaltimi ametitoare de peste 2000 de metri si cu peisaje ca-n povesti, merita din plin daca sunteti in trecere sau daca veniti special, sa faceti o plimbare pentru a cunoaste mai bine frumusetile locului. (Foto si text: Iulius Carebia)
Unicul monument al turismului chiar acasă la Peter Pan
Sunt foarte mulţi cei care cunosc deja povestea curajosului Peter Pan, dar puţini ştiu că acesta s-a născut în comuna Rusca Montană, din judeţul Caraş-Severin. Anual o delegaţie italiană din Monte Grappa vine, la finele lunii august în România, la Rusca Montană penru a-l comemora pe Peter Pan. Acesta a fost înrolat şi trimis pe front. A plecat din Rusca Montană având un fluier din lemn de alun şi tovarăş o capră. Aceasta fusese crescută de Peter şi animalul nu se mai dezlipea de el. Avea doar 19 ani când a căzut la datorie în ziua de 19 septembrie 1918. În spatele unei lespezi a cimitirului austro-ungar al Osuarului de pe Monte Grappa, care are numărul 107, odihnesc osemintele sale. În arhiva Crucii Negre Austriace, sunt doar câteva informaţii: ,, Peter Pan, născut în ziua de 21 august 1897 în Ruszkabanza-Krassoszerenz...mort în ziua de 19 septembrie 1918”. Şi dacă tot aţi ajuns aici, urcaţi şi la Ruşchiţa, pentru a vedea cea mai preţioasă exploatare de marmură din lume, după cea de la Cararra.
Staţiunea lui Scorilo
Staţiunea Poiana Mărului se află la 25 km de oraşul Oţelu Roşu (via Zăvoi) şi este aşezată într-un cadru natural deosebit de pitoresc, pe malurile râului Bistra Mărului şi ale afluenţilor acesteia: Scorilo şi Şucu, între cotele de 500 şi 700 de metri altitudine. Plecând din Caransebeş pe DN 68, după 20 km, ajungem la Oţelu Roşu, îl depăşim şi în gara comunei Zăvoi facem la dreapta, peste calea ferată; după 12 kilometri ajungem la barajul Măru şi după alţi 8 kilometri pe un pitoresc drum betonat intrăm în staţiunea Poiana Mărului.
Dezvoltarea zonei Poiana Mărului a început odată cu Ordonanţa de Guvern dată în 1936, cu privire la înfiinţarea celor două staţiuni, Muntele Mic şi Poiana Mărului. Interesul pentru această zonă s-a manifestat de pe vremea dacilor, găsindu-se aici numeroase vestigii, dintre care cel mai important este un altar păgân la altitudinea de 1200 m pe versantul nordic al masivului Muntele Mic. Denumită de localnici „Pietrele lui Scorilo”, zona pare a fi fost locul de vânătoare preferat de daci. Pe traseul turistic Muntele Mic - Poiana Mărului, pe valea Scorilo, legenda spune că ar fi îngropat acolo regele dac Scorilo, tatăl lui Decebal (la Sarmizegetusa s-a descoperit celebra inscripţie „Decebalus per Scorilo”).
Ansamblul de relief cu climă, floră, faună, a favorizat apariţia staţiunii Poiana Mărului, situată într-un decor deosebit de pitoresc, dominat de păduri de conifere şi foioase, răspândite între Muntele Mic, Nedeia şi Vârful Pietrii.
Aici găsiţi un impozant hotel, Hotel GeAS şi sumedenie de pensiuni. Vă recomandăm Casa Germană sau Lupul Singuratic, asta dacă nu doriţi să vă cazaţi chiar la mânăstirea din staţiune, care are locuri de cazare, ori la Cabana de Vânătoare a Ocolului Silvic, caz în care vă costă numai 30 de lei pentru o noapte. Pensiunile vă cazează şi cu 50 de lei, dacă sunteţi bun negociator, dar vă cer de regulă 70-80 de lei, cu micul dejun inclus. Cât priveşte masa, sigur nu veţi rămâne nemâncat. Dacă aveţi un grătar la îndemână, puteţi cumpăra peşte proaspăt de la Păstrăvăria din Poiana Mărului, cu mai puţin de 18 lei kilogramul.
Schitul Poiana Mărului
Hram: „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” (24 iunie) Adresa: Com. Măru, Staţiunea Poiana Mărului, jud.Caraş-Severin, cod 327439 Numărul de vieţuitori: 3 (viaţă de obşte) Acces rutier: Drumul interjudeţean Caransebeş – Haţeg – Simeria. Din localitatea Zăvoi se ia drumul spre Staţiunea Poiana Mărului (15km) Acces feroviar: Zăvoi. Posibilităţi de cazare: 2 persoane. Stareţ: Monahia Olimpiada Tiliuţă Telefon: 0751.756.326
Situată în peisajul turistic bănăţean din staţiunea Poiana Mărului această mănăstire a luat fiinţă la iniţiativa preotului paroh Dorel Fercea şi a credincioşilor din parohia Măru înainte de Revoluţia din 1989. Lucrările începute au fost sistate datorită opoziţiei regimului comunist însă odată cu reînfiinţarea Episcopiei în anul 1994 s-au reluat lucrările de ctitorire care s-au întrerupt la scurt timp din lipsa de fonduri.
Datorită ispitelor intervenite in cadrul obştii monahle Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului a hoărât la 1 februarie 2007 schimbarea destinaţiei mănăstirii transformând-o în schit de călugăriţe. Biserica zidită în cadrul complexului monahal şi-a primit târnosirea la data de 24 iunie 2008 prin PS Lucian, Episcopul Caransebeşului după osteneala de doi ani de zile a monahiei stareţe Olimpiada Tiliuţă împreună cu obştea de călugăriţe care a adus binecuvântarea şi liniştea mănăstirilor ortodoxe în Poiana Mărului a Văii Bistrei. Osteneala vieţuitoarelor se îndreaptă spre definitivarea lucrărilor de amenajare a chiliilor, trapezei şi anexelor gospodăreşti. Printre activităţile administrative călugăriţele vieţuitoare se îndeletnicesc şi cu confecţionarea de veşminte preoţeşti. Cadrul natural şi aerul curat oferă pelerinului şi turistului momente de înălţare sufletească şi sănătate trupească în tinda mănăstirii de la Poiana Mărului.
Vârful Gugu, muntele sacru al lui Zamolxe
„Muntele care se ascunde privirilor” nu se vrea o formulare metaforică, ci o realitate a cărei acceptare şi înţelegere îl ancorează într-un spaţiu geografic determinat în contextul unor legi fizice. Este vorba de Muntele Gugu (2.291 de metri) din Masivul Ţarcu-Godeanu, semn de hotar, convergent, pentru cele trei provincii istorice: Banatul, Ardealul şi Oltenia, care constituiau arealul spiritualităţii şi politicului geto-dacilor, dar şi a ceea ce avea să fie Dacia Felix, după integrarea în romanitate. Istorici de seamă ca C.C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu par a admite că Coghaiononul ar fi actualul munte Gugu, bazat, în principal, pe existenta unei peşteri situată aproape de vârf, adusă în atenţie de naturalistul Alexandru Borza în anul 1942, dar şi pe o similitudine de fonetism: Cogheon, Coghen, Gugu, atât pentru munte, cât şi pentru apa care curge în preajma lui (amintită de Strabon).
Conform vechilor tradiţii, o însuşire a muntelui sacru trebuia să fie aceea de a se ascunde privirilor, dar nu într-o banală ceaţă, care ar exclude ideea de supranatural. Or, un asemenea fenomen, real, a fost descris: “… acest cel mai înalt pisc al masivului Godeanu uneori se ascunde. Dacă vii din Retezat spre apus şi e senin şi soarele străluceşte în sens avantajos, Gugu poate fi învăluit în ceaţă, sau cine ştie cum şi în ce, fiindcă pentru vedere apar numai cerul şi orizontul, ca şi cum muntele ar fi străveziu. Nu se întâmplă totdeauna aceasta, poate destul de rar, dar uneori muntele Gugu se ascunde” scrie Victor Kernbach.
Accesul nu este deloc facil, muntele putând fi abordat dinspre vest, dar mai ales dinspre est, unde se găsesc şi astăzi stânele, care acum două milenii şi jumătate „asigurau” probabil pe cel de la “observator”. Acolo se poate ajunge venind doar pe plaiuri, pe creste, dinspre (fapt semnificativ) Depresiunea Haţeg, Valea Jiului sau Valea Cernei. Piscul secundar al vârfului Gugu – Cracul Peşterii – este alcătuit din blocuri de granit dezagregate, peisajul oferit de clivajul rocilor dislocate şi prăvălite de climatul aspru de altitudine, fiind spectaculos. Cu toată inaccesibilitatea muntelui şi duritatea rocilor, “peştera” sugerează o muncă titanică de amenajare, intrarea amintind de o poartă megalitică. Realizarea construcţiei subpământene a marelui preot a necesitat calcule şi eforturi, care nu puteau avea decât o motivaţie – o credinţă intensă, capabilă să mobilizeze energii spirituale şi materiale la un înalt nivel… În afară de acel “confort astronomic” necesar, locul trebuia să mai conţină şi unele simboluri ale marelui preot, cum ar fi triunghiul dreptunghic format de cele trei vârfuri, posibile elemente de triangulaţie pentru măsurători cereşti.
Traseu mai accesibil spre cel mai ascuns vârf din Carpaţi
Sălbăticia este acum la un pas de umanitate. De multă vreme în atenţia Greenpeace, peisajul forestier intact din Munţii Carpaţi este acum şi la dispoziţia turiştilor. O asociaţie ecologică a reuşit să obţină finanţare şi să se implice în accesibilizarea traseului până la cel mai înalt vârf din Munţii Godeanu, dar şi la o stână de acolo. Particularitatea acestuia este că pe lângă altitudine este şi cel mai ascuns vârf. La jumătatea traseului spre vârful Gugu, la ieşirea din pădure în golul alpin, la o altitudine de 1686 de metri, într-un loc foarte sălbatic şi de neatins decât cu propriile forţe, neexistând nici un fel de posibilitate de folosire a unor mijloace motorizate, s-a reuşit restaurarea unei stâne tradiţionale cu materiale în totalitate ecologice. Dacă sunteţi pasionaţi de astfel de locaţii trebuie să ştiţi că stâna este prectic un centru de informare turistică şi, desigur, refugiu pentru turiştii care vor străbate acest traseu deosebit de izolat. Vârful Gugu are altitudinea de 2291m, fiind cel mai înalt din masivul Godeanu. Caracteristica acestuia nu este însă dată de înălţimea la care eşti nevoit să te ridici pentru a-l atinge, ci de faptul că este cel mai ascuns vârf din Carpaţi, fiind situat la o distanta apreciabilă de orice infrastructură.
Muntele Mic, paradisul schiorilor
Staţiunea Muntele Mic - aflată la altitudinea de 1.545 de metri, oferă iarna un peisaj mirific, încântător şi bicolor dat de albul strălucitor al zăpezii şi verdele închis al pădurilor de brad. Pe munte se ajunge de la Caransebeş, pe drumul asfaltat (25 km) ce trece prin Zerveşti, Turnu Ruieni şi Borlova, până la staţia telefericului. De aici, cel mai plăcut şi sigur mod de a ajunge pe munte este telefericul, dat în folosinţă în anul 1976, pe cel mai lung traseu din ţară (3,36 km) şi care urcă de la 773 de metri la 1.531 de metri, unde sunt 3 pârtii de schi, dintre care una iluminată pe timp de noapte.
Tabără de „prins curaj“ pentru viitorul Banatului
De câţiva ani cunoscutul temerar Cornel Galescu organizează vară de vară o Tabără de aventură la poalele Muntelui Mic, la pensiunea Ioana. Această tabără durează 6 zile, iar programul cuprinde drumeţii, iniţiere în alpinism, jocuri şi concursuri, tir cu arcul, sau foc de tabără, noţiuni de geografie zonală, elemente de salvare montană, orientare turistică, rapel, escaladă pe stâncă şi pe panou şi multe alte surprize. Pe lângă distracţie, copiilor le este stimulat şi simţul civic, prin acţiuni de ecologizare pe cursul Văii Cuntu de sub Muntele Ţarcu. Chiar pe 3 august va începe o nouă serie a acestei tabere, pentru ca pe 10 august să debuteze ultima seria a taberei, care va fi reluată în iarnă, sub forma unei tabere de schi, chiar pe Muntele Mic.
Pentru anul acesta sunt pregătite tot felul de surprize: un parc de aventură, tiroliană, rapel, căţărare, poduri suspendate, căsuţe în copaci, concurs de plute pe lac şi traversări peste cascade. „Activităţile au ca scop dezvoltarea aptitudinilor individuale şi de grup: curajul, voinţa, altruismul, rezistenţa, inteligenţa”, spune Răzvan Ioaniţescu, unul dintre organizatori. Nopţile de tabără vor fi încheiate cu imagini din expeditiile lui Coco Galescu în Himalaya, Alaska, Polul Nord şi Polul Sud, Patagonia sau Alpi. „Prin activităţile noastre încercăm, şi de cele mai multe ori şi reuşim, să-i convingem pe copii că atunci când ai o atitudine hotărâtă, niciun obstacol nu e de netrecut. Felul în care lucrăm cu copiii este esenţial pentru dezvoltarea personalităţii lor”, a explicat alpinistul Cornel Galescu. Preţul unei săptămâni de tabără este de 690 lei şi include transport, cazare, masă, echipamentul necesar, instruirea şi CD cu fotografii din tabără.
Schitul de pe Muntele Mic
Hram: „Sf. Prooroc Ilie” (20 iulie) Acces rutier: D.L. Caransebeş – Borlova – Staţiunea Muntele Mic Acces feroviar: Caransebeş. Se poate ajunge şi cu telescaunul de la Borlova Posibilităţi de cazare: Maxim 5 persoane Egumen: Ieromonah Timiş Pantelimon Telefon: 0747.255.121
Pe o culme deasupra cabanelor, la marginea pădurii de brad, s-a înălţat biserica schitului cu hramul Sfântul Prooroc Ilie. Istoria schitului de pe Muntele Mic este legată de fondarea staţiunii în anul 1936.
În iulie 1936 a fost inaugurat Monumentul eroilor bănăţeni din lupta pentru reîntregire sau Crucea de pe Muntele Mic. Pe lângă unităţile de primire a turiştilor şi alte realizări de infrastructură, în acea vreme s-a realizat şi construirea Schitului Sf. Ilie. Iniţiativa aparţine unor oameni de bună credinţă de la Primăria Timişoara şi de la Uzinele Electrice din Timişoara, care, în 2 iulie 1939, au pus piatra de temeliea a schitului, iar până la sfârşitul lunii octombrie bisericuţa lăcaşului a fost terminată. Dimensiunile bisericii sunt 9,20 m lungime şi 6,60 m lăţime. A fost sfinţită de Episcopul Vasile Lăzărescu la 1 mai 1940. Biserica este construită din bârne de lemn, pe o fundaţie de piatră şi un soclu de 1,5 m. Pereţii din interior sunt tencuiţi şi pictaţi. Este compartimentată în altar, naos şi pronaos. Turla, foarte înaltă, de 20 m, este făcută după stilul bisericilor de lemn din Maramureş şi Munţii Apuseni. Iconostasul este sculptat în lemn de stejar, de către sculptorul Ştefan Gajo din Timişoara (a sculptat şi iconostasul din catedrala mitropolitană din Timişoara). Nava şi turla bisericii sunt acoperite cu şindrilă.
Crucea de pe Muntele Mic
În strânsă legătură cu schitul de pe Muntele Mic este crucea înălţată pe Cleanţul Găina. Crucea a fost confecţionată din 8 tulpini de brad, oferite gratuit de Comunitatea de Avere Caransebeş, alese din pădurea de protecţie din apropiere, care au fost trase la locul de montaj cu ajutorul a 10 perechi de cai. Grupate câte două, aceste tulpini au format corpul principal al crucii. Crucea era înaltă de 25 m, fixată prin ancorare la sol pe o platformă metalică încastrată în stâncă şi era aşezată la cota de 1.670 de metri.
Pe cruce au fost montate 4 proiectoare puternice şi o sirenă, alimentate cu energie de la o microhidrocentrală electrică. Pe timp senin, crucea era vizibilă noaptea din anumite puncte ale Timişoarei, dar mai ales din cupola de sub crucea Catedralei. Între anii 2002-2004, crucea iniţială construită din lemn de brad a fost înlocuită cu o cruce metalică, asemenea celei de pe vârful Caraiman. Acest demers a pornit la iniţiativa unor oameni de bună credinţă din Timişoara şi Caransebeş, cu sprijinul şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului şi a Preasfinţitului Părinte Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului. Noua cruce este mai mare, mai bine iluminată, când timpul este favorabil putându-se vedea din Timişoara.
Având în vedere importanţa acestui monument pentru întreg Banatul, Episcopia Caransebeşului, la iniţiativa PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, cu participarea a sute de credincioşi, cu începere din anul 2006, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie) organizează „Pelerinajul la Crucea de pe Muntele Mic”. De atunci, an de an, acest pelerinaj devine tot mai cunoscut, constituindu-se ca un important eveniment spiritual din viaţa Bisericii din această zonă a ţării. Pelerinajul este însoţit uneori de prezenţa unor Sfinte Moaşte.
Mireasa cu văl de cascadă
Dacă ajungi pe Cheile Nerei, o superbă zonă a Caraş-Severinului, musai să ajungi pe Valea Beiului, nume ce pleacă de la o veche legendă medievală.
Dintre toate, legenda beiului păgân şi iubirii sale pentru o păstoriţa bănăţeancă de la poalele Potocului, este de departe cea mai cunoscută. Povestea de dragoste dintre beiul turc şi ciobăniţa bănăţeancă. Legenda spune că un bei tânăr, foarte frumos şi foarte bogat, că de-aia era bei, a fost la vânătoare pe aceste meleaguri. Pe atunci, Banatul era sub stăpânirea turcilor, care sfredeleau măruntaiele munţilor de la Ocna si Sasca după aramă şi fier. Raiaua era la Ilidia, loc în care se mai găsesc si acum urmele zidurilor în iarba uscată, scoase la lumină de eruditul arheolog Dumitru Ţeicu. Ajuns în Poiana Florii, a văzut o frumoasa fată din satul Potoc ce îşi păştea oile. Frumuseţea ei l-a făcut să se oprească şi pe loc s-a îndrăgostit foc de ea. Şi fetei i-a căzut cu tronc turcul! Parcă tinereţea si inima ţin cont de religie! Ce-i pasa ei că el este turc? S-au îndrăgostit nebuneşte unul de altul. Beiul venea deseori s-o întâlnească pe ciobăniţa din Cetatea Terezia. Cum a aflat tatăl beiului de dragostea dintre cei doi, a hotărât să-i despartă. În grabă, a trimis un călau să omoare fata ce îi sucise minţile fiului său. În apărarea fetei a sărit chiar beiul îndrăgostit. Dar şi-a găsit iubita înjunghiată în locul unde acum este izvorul Beuşniţei, în vârf de stâncă. S-a luptat din toate puterile cu ostaşii iar în luptă, a pierdut un ochi. Din locul în care a căzut acesta, a apărut lacul ce-i poartă astăzi numele. Beiul a vărsat multe lacrimi, după care şi-a înfipt hangerul în inimă. Din lacrimile lui s-a format izvorul care alimentează lacul. Din deal, din marginea lacului, vin apele cascadei Beuşniţa. Spumoase şi cu zgomot, acestea se arunca la vale şi parcă ar vrea să înconjoare lacul Beiului.
Legenda spune că, de fapt, apele spumoase ale cascadei, nu sunt altceva decât voalul de mireasa al păstoriţei, care a plecat să se întâlnească în nemurire cu lacrimile beiului.
Bigăr, cascada cea mai spectaculoasă din lume
Cascada Bigăr din Caraş-Severin a ajuns în topul realizat de site-ul worldgeography.com, alături de alte minunăţii turistice din toată lumea. Europa beneficiază de cele mai frumoase tablouri naturale, create de căderile spectaculoase de apă. Din păcate în România cascada este prea puţin cunoscută, asta şi pentru că stă ascunsă în sălbăticia Rezervaţiei Bigăr. Dar autorităţile spun că au planuri mari cu cascada, însă legea le taie tot elanul.
De când a apărut în WorldGeography.com turiştii nu mai contenesc să vină la cascadă. Zilnic câteva zeci de maşini ajung la ea, cu greu însă, pentru că localităţile din zonă nu au nici măcar un indicator sau panou care să indice locaţia acesteia. Primăria spune că publicitatea făcută cascadei este extrem de benefică, dar că este legată de mâni, pentru că locaţia face parte dintr-un parc naţional şi este interzisă orice activitate de construcţie sau comercială.
Deşi în perioada comunistă Direcţia Silvică făcuse un parteneriat cu cooperaţia şi acolo funcţiona un mic chioşc din lemn, cu grătar şi băuturi răcoritoare, acum sunt doar o ruină. Primăria Bozovici a încercat să facă măcar ceea ce poate şi Legea îi permite, aşa că angajaţii Primăriei au început de câteva săptămâni o amplă acţiune de ecologizare şi vopsire a Paralelei 45 şi a zonei în care se află cascada, pentru ca turiştii să aibă parte de o privelişte curată şi îngrijită
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale, sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Se încarcă comentariile...
