Expertiză părtinitoare în cazul jandarmului care a trecut cu maşina peste un tânăr de 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul tânărului călcat cu maşina de Doru Daş a contestat expertiza tehnică. Jandarmul timişorean a fost pus recent în libertate, dar riscă se se întoarcă după gratii dacă încadrarea faptei sale va fi schimbată în omor calificat.

Familia lui Sorin Ursu, tânărul care s-a stins la numai 20 de ani, în noaptea de 30 spre 31 octombrie, pe o stradă din Oraviţa, sub roţile maşinii conduse de Doru Daş, aflat într-o avansată stare de ebrietate, nu poate accepta că jandarmul a fost pus în libertate, atâta vreme cât martori ai tragediei susţin că gestul şoferului a fost intenţionat. “Am formulat plângere împotriva ordonanţei procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin prin care a respins cererea de schimbare a încadrării”, susţine Loredana Sabo, avocata familiei Ursu. Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, care a instrumentat dosarul, schimbase încadrarea faptei din ucidere din culpă în omor calificat. Procurorul ierarhic superior nu a considerat însă că se impune schimbarea încadrării, astfel că, Daş a putut fi pus în libertate de Tribunalul Caraş-Severin.

Liber, dar cu obligaţii
Ioan Iancu, avocatul jandarmului, spune că totul a fost un accident şi nu o consecinţă a unui gest intenţionat. “Procurorul a greşit enorm şi absolut neprofesional, încercând să atribuie clientului meu un omor calificat. E o acuză extrem de gravă care nu a fost probată în niciun fel", a spus Ioan Iancu. Doru Daş a fost eliberat din arestul preventiv, dar este obligat să nu părăsească ţara. “Se impune instituirea unui set suplimentar de obligaţii, conform cărora inculpatul nu are voie să frecventeze niciun local public, să se apropie de membrii familiei părţii vătămate, de martori şi expert şi nu are voie să conducă niciun fel de autovehicol”, a precizat Rustin Ciasc, preşedintele Tribunalului Caraş-Severin.


E părtinitor cu inculpatul.
“Am făcut obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză, deoarece expertul s-a pronunţat în sensul că ar fi vorba de o culpă comună. Expertul şi-a depăşit atribuţiile, pentru că nu poate spune cine e vinovat şi în ce măsură. Practic, a tras concluzii în numele organelor de cercetare penală. Procurorul a fost de acord cu obiecţiile noastre, astfel că va fi făcut un supliment la raportul de expertiză. Respingerea cererii de schimbare a încadrării a fost motiovată tocmai pe baza expertizei”, a precizat Loredana Sabo, avocat.

Practic, expertului i se reproşează că a atribuit o parte de vină şi victimei, care se afla în mijlocul drumului în momentul în care a fost lovită de maşina condusă de Daş. “Expertul nu a precizat prin ce mijloace tehnice sau probe a determinat faptul că vederea victimei de către inculpat a fost obturată de stâlpul din stânga faţă al autoturismului, în condiţiile în care victima stătea pe loc", mai spune Loredana Sabo 

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite