Ecologiştii acuză că taxa de intrare în Parcul Naţional Semenic Cheile Caraşului ar putea să fie ilegală. Romsilva îi contrazice

Ecologiştii acuză că taxa de intrare în Parcul Naţional Semenic Cheile Caraşului ar putea să fie ilegală. Romsilva îi contrazice

Fiecare persoană care intră în Parcul Naţional Semenic trebui să plărtească o taxă de 10 lei, instituită de către administratorul parcului RNP Romsilva. Ecologiştii suţin că aceasta nu ar fi legală atâta timp cât Planul de management al parcului nu este aprobat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Grupul Ecologic de Colaborare Nera a monitorizat în perioada 24 – 25 august starea patrimoniului natural din rezervaţia naturală Cheile Caraşului, care este supus conservării potrivit Legii privind Regimul Ariilor Naturale Protejate. Monitorizarea s-a făcut de către voluntarii GEC Nera pe traseul intrarea în chei dinspre Caraşova – canionul mic al Caraşului din apropierea punctului turistic Prolaz.

Ecologiştii susţin că, pe lângă neregulile găsite în teren, vizavi de curăţenia, lipsa informaţiilor şi amenjarea locurilor de campare, o situaţie care ar putea fi ilegală este legată de taxa de intrare în parc pe care o pretinde administratorul Romsilva, de circa 10 lei de persoană.

 “Parcul nu are un Plan de Management aprobat motiv pentru care Contractul de Administrare pe care RNP ROMSILVA l-a încheiat cu Ministerul Mediului ar putea fi considerat ilegal pentru neîndeplinirea prevederilor art. 4.1.n din acest contract. Pentru aceste motive GEC Nera aşteaptă lămuriri din partea Ministerului Finanţelor Publice în legătură legalitatea taxei de vizitare”, arată activiştii de mediu de la GEC Nera.

Nicolae Ifca, directorul Parcului Naţional Semenic, nu a răspuns la telefon, deşi am încercat să-l contactăm de mai multe ori în cursul zilei de marţi. În cele din urmă şi-a închis telefonul.

Am solicitat opinia şi celor de la RNP Romsilva, administratorul Parcului Naţional Semenic, care susţin că potrivit art. 30 alin.(3) –(5) din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011 cu modificările şi completările ulterioare, instituirea sistemului de tarife de către administratorii ariilor naturale protejate nu este condiţionată de existenţa şi/sau de aprobarea planului de management al ariilor naturale protejate pe raza cărora se instituie sistemul de tarife, sumele obţinute din încasarea acestor tarife, fiind destinate realizării obiectelor de conservare ale ariilor naturale protejate administrate.

"Administraţia Parcului Naţional Semenic - Cheile  Caraşului a  solicitat şi obţinut avizul nr. 19177/LVT/11.07.2016 din partea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, pentru sistemul de tarife instituit în acord cu  prevederile OM nr. 3836/2012 privind aprobarea Metodologiei de avizare a tarifelor instituite de către administratorii /custozii ariilor naturale protejate pentru vizitarea ariilor naturale protejate, pentru analizarea documentaţiilor şi eliberarea de avize conform legii, pentru fotografiatul şi filmatul în scop comercial", se arată în răspunsul transmis de către Romsilva.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: