Dorina Cozma este cea mai bună elevă din țară la limba engleză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra este elevă în clasa a XII-a la Liceul “Mircea Eliade” și a câștigat premiul întâi la olimpiada de limba engleză, cu media 9,82.  Visul ei este să studieze economia în Marea Britanie, pentru că iubește științele socio-umane. Prima olimpiadă care a avut loc în vacanța intersemestrială a fost cea la limbile străine.

Primul concurs național a adus și primul rezultat excelent pentru Caraș-Severin. Dorina Cozma, elevă în clasa a XII-a, la Liceul „Mircea Eliade” a reușit să obțină la limba engleză premiul întâi, dar și un premiu special pentru esul său scris.

Dascălii care lucreză cu ea la clasă spun despre ea că este genul academic, elevul care nu se oprește din studiu nici măcar la limita maximă. “Din vara lui 2010, liceul nostrum a devenit și centru de pregătire pentru componentele superioare ale exemenelor Cambridge.

Dorina se numără și printre cei care au obținut un certificat de cel mai înalt nivel, cu notă maximă”, a declarat Cristina Lerch, directorul instituției Liceului Teoretic “Mircea Eliade”.

Visează să studieze în străinătate
În ce o privește pe Dorina, este o tipă modestă. “Pe lângă pregătire m-au ajutat norocul și spontaneitatea”, spune tânăra, care din clasa a X-a participă constant la olimpiadele școlare. Îi place să simileze noi cunoștințe, iar la limba engleză a făcut-o din pasiune.

În plus, în primăvară se pregătește pentru o nouă competiție: olimpiada de economie. Asta pentru că iubește această materie, la care speră să obțină același rezultat. De altfel, visul ei este să studieze economia, în Marea Britanie.

“Visul meu este să studiez peste hotare, datorită pasiunii mele pentru limba engleză. Mai mult decât atât, sistemul educațional de acolo mă impresionează, iar oportunitățile de angajare sunt mai bune”, a adăugat tânăra.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite