Directorul Grădinii Zoologice din Reşiţa şi-a dat demisia după ce mai mulţi copii, surprinşi de furtună, nu au avut unde să se adăpostească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabi Stănuca, directorul Grădinii Zoologice din Reşiţa, şi-a dat demisia după ce mai mulţi copii şi părinţi au fost surpinşi de o furtună şi nu au avut unde să se adăpostească în timp ce se aflau la o serbare la Zoo.

Angajaţii Grădinii Zoologice nu au putut să deschidă o clădire administrativă şi să-i adăpostească deoarece cheile se aflau la director, iar acesta plecase.

Incidentul a fost povestit de unul dintre părinţi pe Facebook, iar scandalul a luat amploare.

„Directorul fără suflet, de la Grădina Zoologică (stănucă gabriel) este un ZOOFIL…Adică? Iubeşte mai mult animalele decât copiii. Ai ţinut în furtună şi grindină (1:30 minute) 30 de copii (de 7 ani)+ 60 de adulţi (care îşi ţineau serbarea, au plătit bilet adult+copil) şi vreo 3 bebeluşi dintre care fiul meu în vârsta de o lună şi pentru ce? Că nu ai fost în stare sa deschizi o uşă(din telefon) sau să trimiţi nişte chei printr-un taxi. Când a început furtuna toţi au început sa se adăpostească (s-a creat panică) sub pomi, streşini, fiecare pe unde a apucat şi nu au putut intra în sala de conferinţă. Te-am sunat (personal) de 10 ori, ţi-am dat mesaj, ţi-am scris pe Facebook după care ţi-ai închis telefonul. Am fost informat (de alţi părinţi) că subordonaţii tăi au zis la părinţi că doar dacă ai relaţii sus puse se poate deschide uşa. Ai periclitat siguranţa la aproximativ 90 de persoane şi ai fost sunat de angajaţi, de părinţii copiilor şi nu poţi nega că într-o oră şi jumătate nu ai fost informat de situaţia existentă. Din punctul meu de vedere eşti un director incompetent, plătit din banii publici degeaba şi ar trebui să îţi dai demisia!Grădina Zoologica nu este a ta,eşti funcţionar public. Funcţionar public fiind, am auzit că îţi înjuri şi terorizezi subordonaţii!”, a scris un părinte, Cătălin Radu.

Primăria a anunţat demisia directorului

Directorul Grădinii Zoo şi-a cerut şi el scuze faţă de copii şi părinţi şi spune că se afla într-o zonă fără semnal, de aceea nu a putut fi contactat.

“Am plecat din Grădina Zoologică la ora 16:40, pentru a-mi rezolva nişte probleme personale, dat fiind faptul că programul meu este până la ora 16:00, am plecat pe soare, pe linişte, am salutat oamenii, cunosc părinţii copiilor, cunosc bunicii copiilor. Întâmplarea face ca, acolo unde am avut o problemă personală de rezolvat, a fost în zona Anina unde nu am avut semnal. Sigur că m-a prins şi pe mine viitura şi timp de 15-20 de minute m-am adăpostit sub pom, după care am venit în oraş şi am văzut o grămadă de mesaje şi de telefoane.

Îmi pare rău de situaţia de creată, îmi pare rău de copii, îmi pare rău de festivitatea care ar fi trebuit să se desfăşoare atât de frumos, doar că nu ştiu unde am greşit! Nu ştiu dacă am greşit undeva! Există în Grădina Zoologică un foişor unde ar fi putut să se adăpostească. Poate că sunt judecat de rea intenţie, dacă aş fi fost în acea clădire şi nu aş fi deschis uşa, dar nu am fost! Când am venit în localitate a fost mult prea târziu!”, a declarat Gabriel Stănuca pentru reper 24.ro

Printr-un comunicat de presă Primăria Municipiului Reşiţa şi-a exprimă regretul faţă de situaţia creată, în data de 12 iunie, la Grădina Zoologică prof. „Ioan Crişan“, cu ocazia desfăşurării festivităţii de sfârşit de an şcolar a clasei pregătitoare din cadrul Colegiului Naţional „Traian Lalescu“ şi a anunţat demisia directorului.

“Totodată, municipalitatea îşi cere scuze public copiilor, părinţilor şi tuturor celor care au luat parte la eveniment şi ia act de demisia domnului Gabriel Stănucă, şef-serviciu în cadrul Serviciului pentru Administrarea Grădinii Zoologice. Sperăm ca acest incident nefericit să nu umbrească activitatea şi eforturile Primăriei Reşiţa în administrarea Grădinii Zoologice”, se arată în comunicatul primăriei.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite