Descoperiri înfiorătoare despre animale transportate din România spre Grecia: „Unele au fost găsite moarte, iar altele gâfâind din cauza căldurii sufocante“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Animals Angels
FOTO Animals Angels

Activiştii de la Animals Angels au mers în Grecia, în perioada 29 iulie – 5 august, pentru a monitoriza transportul de animale plecate din România spre această ţară.

Temperaturile înregistrate în această perioadă au fost între 30°C - 41°C, pe timpul zilei. Regulamentul CE nr. 1/2005 prevede o limită de 30° C pentru transporturile animalelor pe distanţe lungi.

Comisia Europeană a avertizat statele membre să nu autorizeze transporturile atunci când vehiculele nu pot menţine temperaturi interne între 5 ° C şi 30 ° C de-a lungul rutei de transport (şedinţa AgriCouncil din 15.07.2019) şi a reamintit deja în trecut că „din practică reiese faptul că, nu este posibilă scăderea temperaturilor interne la vehiculele care circulă în condiţii de temperatură ambientală peste 30° C”.

România însă ignoră aceste recomandări, iar animalele (ovinele) sunt transportate în condiţii groaznice, multe dintre ele ajungând la destinaţie moarte. Membrii asociaţiei internaţionale Animals Angels face un apel la autorităţile din România să nu mai autorizeze astfel de transporturi.

“Echipa noastră a observat mai multe camioane care transportau miei şi oi româneşti vii, în timpul zilei, din România până în sudul Greciei. Unele animale au fost găsite moarte, iar altele gâfâind în căldura sufocantă din compartimentele camionului. Dorim să vă atragem atenţia acum şi să facem apel: să nu autorizaţi transportul animalelor din România în Grecia, pe durata căldurilor de vară, ce depăşesc 30° C. Când transporturile sunt autorizate să călătorească în timpul temperaturilor cu până la 30° C, densitatea trebuie să fie redusă conform Ghidului european de transport, care a recomandat dispoziţii clare cu privire la spaţiu, în special pentru animalele ovine”, arată activiştii de la Animals Angels.

România a fost una dintre ţările experte care a lucrat la ghidurile europene pentru ovine şi una dintre ţările active pentru promovarea acestora. Animals Angels a transmis o scrisoare către Guvernul României şi către Autoritatea Naţională Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) prin care cere luarea de urgenţă a unor măsuri pentru reglementarea situaţiei.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite