Descinderi DNA la oamenii de afaceri Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda pentru devalizarea UCM Reşiţa UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Timişoara au descins marţi dimineaţă la locuinţele şi firmelor oamenilor de afaceri Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda. Cei doi sunt cercetaţi pentru devalizarea UCM Reşiţa în perioada în care au administrat-o

UPDATE

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara desfăşoară cercetări într-o cauză penală privind infracţiuni de evaziune fiscală, deturnare de fonduri, abuz în serviciu, spălare de bani, asocierea în vederea săvârşirii unei infracţiuni. În cursul dimineţii au loc 8 percheziţii în locaţii din judeţele Timiş şi Caraş Severin. Prejudiciul estimat în cauză depăşeşte suma de 10 milioane euro. La acţiune, procurorii sunt sprijiniţi de ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. La instrumentarea acestei cauzei procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI“ transmite DNA prin intermediul unui comunicat de presă.

Adrian Chebuţiu este fostul preşedinte al UCM Reşiţa, iar Adrian Preda, fostul director executiv.  UCM Reşiţa a fost cea mai veche unitate industrială din România, înfiinţată în 1771, specializată acum în producţia de motoare şi turbine.

Percheziţiile se desfăşoară la Reşiţa la vila lui Adrian Chebuţiu şi la Institutul de Proiectări de pe Calea Caransebeşului. Ancheta procurorilor anti-corupţie o vizează şi pe Tomuţi Laura Simona, contabilă la mai multe firme ale celor doi.

Prejudiciul în acest dosar este de peste 60 de milioane de lei, aceştia fiind acuzaţi de evaziune fiscală, abuz în serviciu, spălare de bani şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Problemele au ieşit la iveală în urma raportului realizat de administratorul judiciar al UCMR în privinţa împrejurărilor care au dus la starea de insolvenţă a companiei. În plus, firma de insolvenţă a constatat faptul că în perioada când UCMR a fost condusă de cei doi, societatea a rămas fără mare parte din active, acestea ajungând în proprietatea firmelor controlate de aceştia.

Vom reveni cu amănunte şi imagini!

Citeşte şi:

Omul de afaceri Said Baaklini, condamnat la şapte ani de închisoare în dosarul UCM Reşiţa

FOTO VIDEO Resuscitarea UCM Reşiţa începută cu disponibilizarea a 200 de angajaţi
 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite