Descinderi la casele suspecţilor de trafic de influenţă la Bacalaureat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin anchetează în continuare fauda de la Bacalaureat, iar în cursul zilei de astăzi au avut loc mai multe percheziții domiciliare la profesorii supraveghetori. în plus, potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, perchezițiile au vizat chiar și biroul unei școli.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin au fost constituite un număr de 7 cauze în vederea lămuririi unor aspecte privind posibile fraudări ale examenului de bacalaureat în sesiunile desfăşurate în cursul anului 2011, în diferite licee din Reşiţa, Moldova-Nouă, Caransebeş, Oraviţa şi Bozovici”, potrivit Biroului de Presă din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, procurorii s-au sesizat sub aspectul comiterii infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită. Potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, procurorii nu au reținut nicio persoană, însă cercetările continuă.

În contextul acestor cercetări, în cursul acestei zile, au avut loc mai multe percheziţii domiciliare în locaţii situate pe raza judeţului Caraş-Severin, dispuse în două dintre aceste cauze.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a reieşit faptul că au fost pretinse, oferite ori primite sume de bani de către membri ai unor comisii de examinare ori supraveghere pentru facilitarea fraudării examenelor amintite.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite