Cum se face ciorba sănătoasă din urzici care costă extrem de puţin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Urzica conţine substanţe proteice şi glucidice, steroli, ulei volatil, acid acetic, acid formic, vitaminele A, B2, C şi K, sãruri minerale, dar şi histaminã, urme de acid formic şi o toxinã încã incomplet identificatã despre care se ştie totuşi cã este responsabilã pentru efectul urticant la nivelul pielii.

Specialiştii susţin că efectele benefice asupra corpului nu se pierd nici în momentul în care urzicile sunt gătite. Uica Mihai, un cunoscut bucătar din Banat spune că, de cum dă primăvara şi apar primele urzici, nu ezită să le caute în zone cultivate sau necultivate în grădini, pe izlazuri, pe lângă drum, în păduri sau pe locuri grase unde au fost stâne de oi şi să le gătească în diferite feluri. O reţetă preferată de bucătarul bănăţean este cea pentru ciorba de urzici, pe care ne-o explică, mai jos.

Căleşte o ceapă, un morcov, un ardei gras din congelator şi un păstârnac, într-o lingură de untură de porc scoasă din borcanul cu cârnaţi. Când devin sticloase, aruncă în oală o conservă de roşii în suc propriu şi căleşte în continuare, până bulionul se preface într-o marmeladă groasă. Acum adaugă boabe de piper, sare şi trei litri de apă.

Urzicile bine spălate se pun la fiert şi se lasă un sfert de ceas. Cât mai multe urzici, cât mai bună zeamă. Separat, prăjiţi într-o tigaie cubuleţe de costiţă afumată şi aşa prăjite le adăugaţi în oală.

Mai fierbeţi cinci minute, dregeţi cu sare şi piper pentru gustul potrivit, turnaţi şi un degetar de oţet de mere şi gata.

Oala trebuie să stea cu capac un sfert de ceas pentru îmbinarea aromelor, iar la masă serviţi cu mămăligă în următorul fel: într-un castron încăpător puneţi un morman de mămăligă fierbinte, turnaţi zeama cu multe urzici peste, şi dumicaţi mămăliga cu lingura. Ceva de se nu se există !!!”, susţine bucătarul.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite