Cristi Bobar, pitbull-ul în costum de pe banca lui Dinamo!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Bobar şi Mircea Sandu FOTO CRISTIAN FRANŢ
Cristi Bobar şi Mircea Sandu FOTO CRISTIAN FRANŢ

Şi-a agăţat ghetele în cui la o vârstă la care alţii abia atunci cunosc marile performanţe în fotbal şi s-a grăbit să ocupe o funcţie de conducere la clubul din oraşul natal

A reuşit să reînfiinţeze echipa de seniori a Reşiţei după ce Valea Domanului rămăsese să găzduiască numai meciuri de juniori, iar la 27 de ani a ajuns în Comitetul Executiv al FRF, fiind cel mai tânăr şef de club din România aflat într-o astfel de postură. Lăsat fără niciun fel de sprijin nu şi-a putut înplini visul de a readuce Reşiţa pe prima scenă fotbalistică a ţării şi a ales să dea curs ofertei venite din partea regretatului milionar Nae Nicolae. După decesul acestuia, proiectul de la Ştefăneşti s-a stins, iar Cristi Bobar a ajuns în Ştefan cel Mare, în funcţia de manager sportive al clubului patronat de Negoiţă. 

Ajuns printre legendele lui Dinamo, multă lume nu i-a acordat credit unui tânăr al cărui nume nu spunea atât de mult în fotbalul românesc, dar care era apreciat de oamenii grei, precum Mircea Sandu, Adalbert Kassai, Gheorghe Chivorchian şi alţii. Bobar a tăcut, a stat în banca lui şi a încercat să le câştige respectul celor care poate s-au îndoit de el. Şi a reuşit, pentru că în doar câteva luni de la sosirea lui la Dinamo i-a câştigat pe jucători şi suporteri deopotrivă. Bobar este în momentul de faţă primul care sare în apărarea elevilor lui Flavius Stoican atunci când aceştia sunt atacaţi sau ironizaţi. Fără să depăşească limitele bunului simţ, oficialul dinamovist este exact ca un pitbull atunci când cineva se ia de câinii roşii. Fie că e vorba de Cornel Dinu, Dănuţ Lupu, Laurenţiu Reghecampf sau oricare alt nume mare din fotbalul nostru, Bobar nu ezită să dea replica. “Eu nu am atacat pe nimeni, dar nu pot să tac atunci când cineva se ia de noi. Eu trebuie să-i apăr pe jucătorii noştri. Eu prefer ca fiecare să-şi vadă de treaba lui, dar vedeţi ce declaraţii se fac în fotbalul românesc şi atunci e normal să răspund şi eu, chiar dacă de multe ori am fost criticaţi de legende ale lui Dinamo”, a spus Bobar. 

Citeşte şi:

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite