Cod roşu de vânt, prelungit în Caraş-Severin. Şase localităţi au rămas fără energie electrică şi un drum naţional este blocat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În judeţul Caraş-Severin a fost transmis mesaj Ro-Alert, după ce meteorologii au emis cod roşu de vânt puternic. Foto ilustrativă: Arhivă
În judeţul Caraş-Severin a fost transmis mesaj Ro-Alert, după ce meteorologii au emis cod roşu de vânt puternic. Foto ilustrativă: Arhivă

Şase localităţi din judeţul Caraş-Severin au rămas fără curent electric, luni seară, din cauza vântului puternic ce bate în rafale de până la 145 km/oră, iar drumul naţional care leagă localităţile Oţelu Roşu (Caraş-Severin) de Haţeg (Hunedoara) este blocat. În zonă, stratul de zăpadă este de până la 20 de centimetri.

Potrivit  ISU Caraş-Severin, luni seară, localităţile Bucova, Băuţar, Marga, Sadova, Sat Bătrân şi Submarginea nu sunt alimentate cu energie electrică, fiind afectaţi aproximativ 2.000 de abonaţi. 

De asemenea, traficul este blocat pe DN 68 (Oţelu Roşu-Haţeg) la Valea Bistrei, zăpada fiind de 20 cm. Serviciul Drumuri Naţionale Caransebeş acţionează cu mai multe utilaje pentru degajarea carosabilului. 

În judeţul Caraş-Severin a fost transmis mesaj Ro-Alert, după ce meteorologii au emis cod roşu de vânt puternic. 

Codul roşu, valabil iniţial până la ora 20.30 a fost prelungit până la ora 23.00. 

”Se vor semnala: viscol puternic, intensificări ale vântului cu rafale care vor depăşi 140...145 km/h, zăpadă puternic troienită”, au transmis meteorologii. 

Potrivit acestora, vizibilitatea va fi redusă spre zero.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite