Cod portocaliu în Banatul Montan. Acoperiş doborât şi pomi smulşi din rădăcină de rafalele de vânt

Cod portocaliu în Banatul Montan. Acoperiş doborât şi pomi smulşi din rădăcină de rafalele de vânt

FOTO ISU CS

Judeţul Caraş-Severin se află joi sub atenţionare meteorologică de cod portocaliu pentru intensificări susţinute ale vântului şi viscol în zona de munte.

Vântul face ravagii în zona Caraşului. Pompierii au avut în dimineaţa de joi, 30 noiembrie, mai multe intervenţii pentru a degaja copaci căzuţi sau bucăţi de acoperişuri. Avem cod portocaliu în Caraş-Severin, până la ora 14.00, cu intensificări ale vântului mai ales în zona de munte. Intervenim în aceste momente la un acoperiş al unui bloc de pe str. Sportului din Reşiţa şi un brad căzut pe Calea Caransebeşului, fără să provoace pagube”, a declarat Elena Tarla, purtător de cuvânt al ISU Caraş-Severin.

Şi poliţiştii cărăşeni recomadă conducătorilor auto să manifeste prudenţă sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare condiţiilor concrete de drum, să păstreze distanţa în mers şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

“Pentru preîntâmpinarea evenimentelor nedorite, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să efectueze fiecare manevră în trafic doar după o temeinică asigurare şi să folosească luminile de întâlnire ziua, pe toate categoriile de drumuri. Întrucât vântul puternic afectează întotdeauna buna desfăşurare a circulaţiei rutiere, îi atenţionăm pe şoferi cu privire la pericolul pe care acest fenomen meteorologic îl poate reprezenta pentru trafic.

Conducătorii auto trebuie să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare.Totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe”, a spus Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Până acum nu s-au înregistrat pagube materiale însemnate, însă vântul continuă să sufle şi cu viteze de peste 90 Km/h.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: